„În Postul Mare programul parohiei se axează pe latura filantropică“

Religia în lume

„În Postul Mare programul parohiei se axează pe latura filantropică“

Credincioșii din parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Huși sprijină acțiunile social-filantropice și pastorale inițiate în fiecare lună de pr. paroh. Ioan Radu. În fiecare lună Comitetul parohial de la Biserica cu hramurile „Sf. M. Mc. Gheorghe“ și „Sf. Mc. Sfințit Haralambie“ îi vizitează pe vârstnicii bolnavi și singuri din parohie. Periodic se organizează mese pentru 110 persoane la Azilul de bătrâni din Huși. „Ne-am propus, împreună enoriașii noștri, ca lunar să oferim o masă de prânz, caldă, pentru cei de acolo. Cea mai frumoasă lecție de viață o luăm adesea de la cei de vârsta a treia. Sunt exemple vii, iar noi putem să ne împărtășim din cuvântul și experiența lor. Simt o bucurie extraordinară de câte ori merg cu credincioșii acolo. În Postul Mare programul parohiei se axează pe latura filantropică. Îi avem în vedere pe cei care ne cer ajutorul, iar cu cei bolnavi merg personal la medic. Deseori, prin prezența noastră, le facem o mare bucurie, mai ales pentru faptul că foarte mulți sunt singuri. Cea mai grea boală pentru ei este singurătatea. De aceea simt nevoia să comunice“, a spus pr. paroh Ioan Radu. În Postul Mare copiii de la școala și grădinița din parohie vor veni cu învățătorii și profesorii de religie să se spovedească și să se împărtășească.