Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poienița

Arhiepiscopia Iaşilor

Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poienița

    • Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poienița
      Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poienița

      Pelerinaj cu moaştele Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani, în Parohia Poienița

Duminică, 9 august 2015 , începând cu ora 17:00, în parohia Poieniţa din Protopopiatul Pașcani se va desfăşura un eveniment misionar, centrat pe aducerea spre închinare a moaştelor Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.

Cu acest prilej, un sobor de preoţi va săvârşi Taina Sfântului Maslu, slujbă care aduce mângâiere sufletească şi trupească credincioşilor. Momentul de rugăciune va include şi Acatistul Sfinţilor Cuvioşi Iosif şi Chiriac, precum şi rugăciuni de binecuvântare a pelerinilor.

Pelerinajul cu sfintele moaște reprezintă deja o tradiție în Parohia Poienița, după cum ne-a declarat părintele paroh Marius-Ionuţ Tabarcea: „Organizat pentru al şaptelea an consecutiv, evenimentul transformă de fiecare dată parohia noastră într-un mic centru de pelerinaj atât pentru enoriaşi, cât şi pentru credincioşii din împrejurimi. An de an, pelerinii au participat cu drag la sfintele slujbe săvârşite cu sobor de preoţi, având totodată ocazia să se închine unor mari sfinţi: Sf. Mc. Haralambie - 2009, un veşmânt al Sf. Cuv. Parascheva - 2010, Sf. Ap.Toma, Sf. Mc Trifon, Sf. Mihail Mărturisitorul , Sf. Chiril al Alexandriei, Sf. M. Mc. Pantelimon,  Sf. Teodor Studitul, Sf. 10 Mucenici ucişi în Creta, Sf. Anastasia - 2011, Sf. Ioan cel Nou şi Sf. Ap. Filip - 2012, Sf. Nectarie Taumaturgul - 2013, un fragment din lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos şi 14 părticele din sfinte moaşte (Sf. Ap. Andrei, Sf. Ap. Bartolomeu, Sf. Arhid. Ştefan, Sf. Ap. Iacob cel Mic, Sf. M. Mc. Gheorghe, Sf. M. Mc. Dimitrie, Sf. M. Mc. Pantelimon, Sf. Mc. Mina, Sf. Mc. Haralambie, Sf. Mc. Iacob Persul, Sf. Mc. Trifon, Sf. Mc. Varvara, Sf. M. Mc. Marina, Sf. Mc. Paraschevi) - 2014”.

La biserica din Poieniţa se poate ajunge pe  două trasee: DJ 208 I – Paşcani-Blăgeşti-Vânători, după localitatea Gura Bâdiliţei, la intrarea în localitatea Hârtoape, pe partea dreaptă sau DJ 208 – Paşcani-Lespezi (15 km) – se virează dreapta pe DJ 208 N – Lespezi-Vânători (8 km) – se vireaza dreapta pe DJ 208 I – Vânători-Paşcani până în localitatea Hârtoape (7 km).

Citește despre: