Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul

Arhiepiscopia Tomisului

Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul

    • Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul
      Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul

      Părintele profesor Dumitru Radu a trecut la Domnul

Unul dintre cei mai mari profesori de teologie sistematică din Biserica Ortodoxă Română a murit în seara zilei de 27 octombrie 2014.

Preotul profesor universitar Dumitru Radu s-a născut în ziua de 29 octombrie 1926, în localitatea Cepari-Cărpiniş, din judeţul Argeş. A început studiile liceale la seminarul „Negru Vodă” din Curtea de Argeş şi le-a finalizat la „Sf. Nicolae” din Râmnicu Vâlcea (1939-1947). A absolvit studiile universitare la Facultatea de Teologie din cadrul Institutului Teologic Universitar din Bucureşti (1947-1951), continuate de cursuri doctorale, în specializarea Dogmatică. A urmat cursuri la Facultatea de Teologie catolică din Strasbourg şi a fost licenţiat al Facultăţii de Limbă şi Literatură română a Universităţii din Bucureşti.  A slujit la biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” (Bariera Vergului) din Bucureşti.

A fost profesor de Teologie sistematică la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (unde a ocupat şi funcţia de prorector) şi la Facultatea de Teologie ortodoxă din Constanţa.  A fost delegat să participe la diferite întruniri cu caracter ecumenic peste hotare: a şaptea Adunare generală a Conferinţei Bisericilor Europene, Congresul profesorilor de teologie ortodoxă de la Atena, întruniri ale Comisiei române de dialog cu Biserica Luterană din Germania şi ale Comisiei mixte Internaţionale pentru dialog teologic între Bisericile ortodoxă şi romano-catolică.  A participat la revizuirea textului „Bibliei”, ediţia 1979. A făcut parte din comisia de întocmire a lucrării „Învăţătura de credinţă ortodoxă” (1978). Sub coordonarea sa a apărut, în anul 1986, volumul „Îndrumări Misionare”. Dintre lucrările de referinţă redactate de pr. Dumitru Radu, amintim: „Caracterul ecleziologic al Sfintelor Tainelor şi problema intercomuniunii” (Bucureşti, 1978), „Fundamentele teologice ale fenomenologiei narative” (Constanţa, 2005) şi „Repede morale pentru omul contemporan” (Craiova, 2007).

Arhiepiscopia Tomisului şi corpul profesoral al Facultăţii de Teologie din Constanţa transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate.

Dumnezeu să-l odihnească!

(Biroul de Comunicare al Arhiepiscopiei Tomisului)

Citește despre: