Cuviosul Eftimie a fost egumen al Mănăstirii Vatoped în cea de-a doua jumătate a secolului al XIII-lea, într-o perioadă dificilă pentru Biserica Ortodoxă și pentru Sfântul Munte.

Împăratul bizantin Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), pentru a obține intervenția papei Grigorie al X-lea (1271-1276) și, mai târziu, a lui Ioan al XX-lea (1276-1277) pe lângă Carol Andegavico, pentru a-și opri atacurile împotriva Bizanțului, a purces la unirea celor două biserici, care a fost hotărâtă pe 6 iunie 1274, în urma Sinodului de la Lyon din Franța.

În perioada 1279-1280, partizanii latinilor trimiși de către împăratul Mihail VIII Paleologul (1259-1282) și patriarhul Ioan XI Vekkos (1275-1282) au încercat să impună călugărilor athoniți unirea cu forța.

Cuviosul Eftimie Vatopedinul s-a împotrivit unirii, iar pentru acesta trimișii împăratului l-au legat pe cuvios cu lanțuri și l-au aruncat de pe o stâncă în mare. Împreună cu el au murit mucenicește doisprezece călugări vatopedini care au fost spânzurați în locul numit „Furcovuni”.

Până astăzi, stânca aceea se numește „Călugărul” și amintește de moartea mucenicească a Cuviosului Eftimie.

Recent, în apropierea locului muceniciei Sfântul Eftimie, obștea mănăstirii Vatopedului a ridicat un paraclis închinat Cuvioșilor Mucenici Vatopedini.

(Foto) Mănăstirea Vatoped şi împrejurimile sale