Nunta creştină se face cu toată sfiala şi cu frica lui Dumnezeu şi pentru coborârea Duhului Sfânt peste cei doi tineri. Dar parcă nunta din zilele noastre nu mai are scopul ăsta, al unei petreceri duhovniceşti, ci e mai mult o întrecere după câştig de bani.

Nunta trebuie să fie aşa: după biserică se merge la casa mirelui sau a miresei şi acolo cu toate rudele ne bucurăm împreună, mai cântăm ceva şi chiar cum se cânta altă dată cu vioara şi cobza... Îmi amintesc de pe vremea mea, de la ţară, cum se cânta, erau aduşi muzicanţii de pe la Iaşi, ba mai era şi cîte un fluier, o trişcă şi cîte un ţambal şi se crea o armonie aşa de plăcută, parcă te odihnea, dragul meu...! Ei, bine, acum să te ferească Dumnezeu să intri la o petrecere din asta de la nuntă, o săptămînă întreagă nu-ţi mai iese din creier. De gălăgie şi de hărmălaie se sperie şi harul lui Dumnezeu. O asemenea nuntă, numai cu gândul la plăceri, nu are un temei creştin...

(Părintele  Iustin Pârvu, Daruri Duhovnicești, Editura Conta, 2007, p. 92)