Cu toţii ne-am plecat genunchii la rugăciune, măcar o dată, către Sfântul Mare Mucenic Mina. Către cel care este cunoscut în tradiţia Bisericii drept sfânt ce ne alină în necazurile şi pierderile noastre.

Este sfântul care face dreptate – poate din motivul că el însuşi a suferit moarte pe nedrept. Aşa ni l-au prezentat scrierile aghiografice. Născut în Egiptul secolului al III-lea, tânărul Mina a fost crescut în dreapta credinţă, tatăl său fiind guvernator militar. La numai 11 ani a rămas orfan, intrând încă de pe atunci în rândurile armatei romane. Datorită priceperii şi agerimii minţii, dar şi pentru numele bun al tatălui său, a urcat repede în ierarhia superioară a Imperiului. Era un tânăr de succes, iubit de către soldaţi, apreciat de către superiori. Avea tot ce îşi dorea. Însă, viaţa lui s-a schimbat o dată cu edictul dat de păgânul Diocleţian, la 23 februarie 303 – prima lege scrisă, de persecutare a creştinilor. Atunci, generalul Mina a renunţat la funcţiile înalte, preferând asprimea pustiului. A schimbat luxul palatelor, cu sărăcia vieţii monahale.

Sfântul creştinilor şi al musulmanilor

Egiptul a fost prin excelenţă patria călugărilor. De la Sfântul Antonie cel Mare, până la Sfântul Pahomie, întemeietorul vieţii de obşte, toţi au trăit în deşertul egiptean. Acolo era o adevărată republică monahală. Probabil aici s-a retras şi tânărul Mina.

Tradiţia aghiografică păstrază relatarea întâlnirii dintre Mina şi Sfântul Macarie Egipteanul: „Ce cauţi Mina, de unul singur, între cer şi pământ? Locul tău este printre oameni, ca aceştia să ia aminte la cuvintele şi faptele tale. Dacă ai schimbat o haină de ostaş cu alta, atunci sfârşeşte pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”.

Păzind îndemnul marelui alexandrin, Mina s-a întors în cetate, tocmai în timpul celebrării unei sărbători păgâne. Cu acest prilej, a mărturisit că este creştin şi a fost dus în faţa prefectului Pyrrhus. Ştiind că aparţine unei familii nobile, prefectul l-a sfătuit să renunţe la credinţa lui. Însă, Mina nu s-a răzgândit, iar guvernatorul a hotărât ca acesta să fie torturat. În ciuda a tot şi a toate, creştinul a rezistat vitejeşte primind, în final, cununa sfinţeniei prin tăierea capului.

Conştiinţa liturgică a asimilat de timpuriu cinstirea acestui mucenic al lui Hristos. Încă din secolul al IV-lea găsim primele zile dedicate sărbătoririi Sfântului Mina. Nu doar în Egipt, în patria sa, ci în toată lumea creştină. Până şi pe teritoriul ţării noastre au fost descoperite amfore şi vase ce aveau gravate chipul Sfântului, datate ca fiind de la sfârşitul secolului al IV-lea.

Datorită numărului impresionant de minuni săvârşite, nu există ţară creştină în care să nu fie cinstit făcătorul de bine. În Egipt, Sfântul Mina este emblema Bisericii Copte. Rar se întâmplă ca o familie de creştini copţi să nu aibă în casă o icoană a Sfântului. Până şi musulmanii îl cinstesc, numindu-l Abu Mena. Îi vezi în catedrala Sfântul Mina din Cairo, cerând de la Sfântul creştin ajutor în încercările lor. Astfel, mucenicul dărâmă zidurile sociale, culturale şi chiar confesionale.

Iaşul – cetate a Sfântului Mina

Deşi la mii de kilometri de îndepărta sa patrie, capitala Moldovei a fost încă din vechime un loc în care Sfântul Mina a fost iubit. Dacă la Bucureşti a ajuns, prin strădiunţa domnitorului martir Constantin Brâncoveanu, mâna stângă a Sfântului, Iaşii s-au învrednicit de două odoare. La Catedrala Mitropolitană, alături de moaştele Cuvioasei Parascheva, ne închinăm şi unei părticele din moaştele Sfântului Mina, aflate în racla ce numără alte 32 de sfinte relicve.

Cel de-al doilea odor se află într-o biserică istorică, aflată în apropierea fostei Curţi Domneşti, ce poartă pe lângă hramul Sfântului Apostol Andrei şi hramul Sfântului Mina. Aici, din icoana Mucenicului Mina au curs râuri de minuni.

Este o icoană ce se identifică cu istoria oraşului nostru. O adevărată mărturie istorică, fiind apreciată mai veche cu 120 de ani decât biserica Sfântul Andrei. Istoria relatează că domnitorul de origine greacă, Antonie Vodă Ruset, aduce icoana din Constantinopol, aşezându-o în biserica reparată de el – Sfântul Nicolae Domnesc. La sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul restaurării bisericii ştefaniene, odorul a fost mutat la cea mai apropiată biserică – Sfântul Apostol Andrei. Acest eveniment a făcut ca biserica să ia şi hramul Sfântului Mare Mucenic Mina.

De cel puţin 340 de ani, această icoană străjuieşte capitala Moldovei. Tradiţia orală ne încredinţează că până şi evreii îngenuncheau în faţa minunii. Numeroşi călători străini ce au bătătorit drumurile ţării noastre au relatat despre icoană. Iată cum descria un Arhiepiscop catolic, de origine germană, atmosfera din jurul icoanei Sfântului: „în biserică era tot mai multă mişcare, pelerinii îşi scriau doleanţele, care urmau să fie prezentate Sfântului, depunând apoi bileţele în faţa icoanei. Unii aduceau ulei pentru candelele sfântului, alţii turnau ulei din candele în sticluţe. Cele şase candele atârnate în faţa icoanei au fost aprinse şi, cu cât veneau mai mulţi credincioşi, cu atât se aprindeau mai multe lumânări în sfeşnice”.

Aceste puţine rânduri ne arată cât de iubită era icoana Sfântului Mina la Iaşi. Candela cinstirii Sfântului nu s-a stins nici în zilele noastre. Este un mare privilegiu pentru noi, locuitorii de astăzi ai Iaşului, să avem unde alerga în încercările noastre. Să păstrăm deci, aprinsă candela cinstirii Sfântului Mina.