Urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel ‒ „primirea de oaspeţi să n-o uitaţi, căci prin aceasta unii, fără ca să ştie, au primit în gazdă îngeri” (Evrei 13, 2) ‒, fiecare mănăstire, schit sau chilie din Sfântul Munte Athos are rânduită o asemenea clădire unde sunt primiţi pelerini, după posibilităţile fiecărui aşezământ. Găzduirea pelerinilor se face gratuit, dar aceştia au datoria de a-şi anunţa intenţia de vizitare şi de a-şi face o programare, pentru buna rânduială a lucrurilor.

Atunci când pelerinii sosesc la mănăstire, arhondarul îi întâmpină cu multă dragoste. Într-un salon, hol larg sau balcon, după caz, pelerinii se aşază pentru a se odihni de osteneala drumului. În mănăstirile athonite, arhondarul le pune înainte pelerinilor kerasma ‒ apă rece, rahat de fructe şi un micuţ pahar de ouzo, băutura tradiţională grecească.

După aceasta, pelerinii au datoria de a-şi înscrie numele într-un registru (catastif) al pelerinilor, apoi sunt îndrumaţi către camerele în care se vor odihni pe perioada şederii la mănăstirea sau schitul respectiv. Camerele din arhondaric, de obicei, oferă condiții bune.

***

„Odată, împreună cu ieromonahul Pantelimon Kartsona şi cu un grup de pelerini evlavioşi ce treceau prin Schitul „Sfânta Ana”, am vizitat chilia sărăcăcioasă a lui Filaret din minunata Karulia. Pustnicul ne-a primit cu bunătate şi cu bucurie. Ne-a dat apă de ploaie din rezerva sa, fiindcă era vară şi soarele era foarte fierbinte.

– De ce nu cauţi un vas din lut, care ţine apa rece, părinte?

– Dacă aş vrea apă rece, aş merge la „Sfânta Ana”, unde este din plin!

A stăruit să rămânem să ne găzduiască.

– Dar unde vom sta, de vreme ce nu ai chilii unde să ne găzduieşti peste noapte?

– Ba am, a răspuns el serios. Am arhondaric. Veniţi să-l vedeţi.

– Arhondaric în Karulia! Sună ciudat.

Părea să vorbească despre situaţie dintr-o inimă plină de dorinţa de a fi ospitalier. A deschis uşa la a doua chilie, pe care o numea «arhondaric», şi a intrat.

– Acesta este, a spus el.

Am aruncat o privire la acoperişul plin de găuri, pereţii ce aproape cădeau şi la cei câţiva cartofi împrăştiaţi în colţul camerei.

– Staţi aici şi vă voi pregăti cina!

– Ce vom mânca, părinte?

– Am câteva păpădii proaspete!

În cele din urmă, i-am mulţumit din adâncul inimii noastre, am luat binecuvântare şi ne-am minunat de sfânta lui simplitate, binecuvântata lui ospitalitate, sărăcia, inima lui curată, dragostea lui, ca a lui Hristos, şi toate, care la el se îmbinau în duhul lui Hristos. Ce viaţă binecuvântată a trăit!”

(Arhimandritul Ioannikios Kotsonis, Patericul Athonit, traducere de Anca Dobrin și Maria Ciobanu, Editura Bunavestire, Bacău, 2000)