Aspecte introductive

Plasată într-un context de o încărcătură duhovnicească aparte și compunând un capitol care este la rândul lui dens, pericopa evanghelică de astăzi vine să prezinte un episod important din activitatea pământească a Mântuitorului. Aduce în atenție chemarea a doi Apostoli: Filip și Natanael.

„Urmează-mi!”

Cel dintâi e originar din Betsaida. De acolo erau și Andrei, și Petru, unul plasat în debutul listei chemării, altul recunoscut unanim drept corifeul cetei. Apostolul Teolog e zgârcit cu detaliile. Nu se deranjează să realizeze o descriere amplă, ci rezumă totul la câteva aspecte esențiale. Domnul găsește pe Filip și îi adresează chemarea: „Urmează-mi”. Răspunsul nu poate fi altfel decât pozitiv. Dacă ne raportăm la aspectele de context și detaliu, vedem că există și o bună motivație în acest sens. A-L urma pe Domnul e un fapt ce aduce doar beneficii. Spre deosebire de avantajele pe care ralierea cu o anumită persoană poate să le aducă, cele de aici sunt eterne.

M-am întrebat adesea de ce „urmează-mi” și nu mergi înaintea mea. Altminteri și epifaniile vetero-testamentare vin cumva în convergență cu acest aspect. Domnul nu-și arată fața niciunuia dintre bineplăcuții Săi. Lui Moise îi și explică de ce. „Căci n-a fost om să vadă fața Mea și să fie viu” zice El. Dincolo de acest aspect, de incapacitatea omului în a-L percepe pe Dumnezeu și de a-L vedea la o maximă apropiere aici (căci dacă te apropii prea tare de soare te prăjești), cred că e nevoie să luăm în considerare și un alt aspect. Uneori mama, ori tatăl merg înaintea copilului din două motive: spre a-l călăuzi și a-l proteja. Îi arată drumul și-l ajută să nu se rătăcească și să economisească timp prețios. Căci a fi pe cont propriu presupune un efort implicit mai mare și un consum de energie vizibil sporit în raport cu faptul de a te deplasa pe cărări deja bătătorite. Apoi, îi netezesc calea protejându-l de eventualele pericole neprevăzute ce s-ar putea isca. Așa cum fac cei din prima linie în vremuri de război. Au grijă de cei aflați în spatele lor, bazându-se, la rândul lor pe faptul că aceștia le țin spatele. Așadar, „urmează-mi”, vine ca o invitație. Una de a călători pe drumuri ce sunt deja deminate de orice pericol potențial.

Natanael

De-ndată ce devine ucenic, Natanael însuși simte nevoia de a împărtăși și altora chemarea. Vorbește lui Natanael despre marea descoperire făcută: aceea de a-L fi întâlnit pe cel ce este împlinirea prorociilor. Îndoiala lui dintr-un început e spulberată de cele câteva cuvinte cu care Domnul i se adresează: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug”. Departe de a fi un compliment, ori simple vorbe rostite cu scopuri de complezență, ele vin să vorbească despre curăția sufletului celui ce stă înaintea Învățătorului. Văzut sub smochin, probabil într-un context în care acest lucru ar fi fost omenește posibil, cu puțin timp înainte de întrevedere, Natanael e cucerit din prima. Momentul culminează cu o frumoasă mărturie, venită din partea lui: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel”. Domnul zâmbește, amuzat probabil de inocența și felul direct al celui care-i stă-nainte. Și-i promite că va avea parte de revelații mult mai profunde decât cea prin care a trecut.

În loc de concluzii

Precum pe Filip și Natanael, Iisus ne cheamă și pe noi. Pe fiecare în parte. Cuvintele Sale, puternice și catifelate deopotrivă, vin să picure balsamul binecuvântării pe inimile noastre, ce sunt adesea cătrănite de suferință și de păcat. Ce ne promite? Protecție și adăpost: „urmează-mi”, vine să vorbească nu doar despre faptul că în fața ispitelor ne este Înaintemergător. Ne spune și că drumul pe care El Însuși ne este călăuză ne duce acasă. La acel domiciliu al veșniciei, în care grijile cotidiene și suferințele nu-și mai au locul. Odată ce-L vom mărturisi drept Fiu al lui Dumnezeu, vom vedea, aidoma lui Natanael, multe lucruri minunate. Toate menite a ne deschide sufletul înspre adevărata cunoaștere și întâlnirea, din ce în ce mai aproape de deplinătate, cu Domnul. Îndrăzniți!