După Nașterea Domnului Iisus Hristos, trecând patruzeci de zile și împlinindu-se vremea curăției celei legiuite, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maică plecând din Betleem cu Sfântul Iosif, logodnicul, și venind la Ierusalim, în Biserica lui Dumnezeu, purtând pe Hristos Pruncul cel de patruzeci de zile, au mers să împlinească Legea Domnului și să se curățească după naștere, prin aducerea jertfei celei cuviincioase lui Dumnezeu și prin rugăciunea preotului. Apoi să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel întâi născut și să-L răscumpere cu prețul cel rânduit, precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche și cum se scrie despre aceea în legea curățirii, și anume: „Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperământul necurăției sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă și în biserică să nu intre, până ce se vor sfârși cele patruzeci de zile ale curăției ei. Și când se vor împlini zilele curățirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot și un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot și altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul și se va curăți”.

Despre punerea înaintea Domnului a celui dintâi născut, astfel este scris: „Sfințește-Mi pe tot cel dintâi născut (parte bărbătească), care deschide pântecele”. Și iarăși: „Pe cel întâi născut al fiilor tăi să Mi-l dai Mie”. Aceasta se urma pentru facerea de bine cea mare a lui Dumnezeu, încă din Egipt, când s-au cruțat cei întâi născuți ai lui Israel. Pentru aceasta, israelitenii aduceau pe pruncii lor cei întâi născuți în biserică, dându-i dajdie lui Dumnezeu, ca pe o datorie stabilită prin lege. Și iarăși de la Dumnezeu îi răscumpăra pe aceia cu preț, care se numea argintul răscumpărării, și acela se da leviților care slujeau în Biserica Domnului, precum este scris despre aceasta în cartea a patra a lui Moise. Prețul hotărât al răscumpărării era cinci sicli, iar fiecare siclu sfânt prețuia cam vreo trei lei.

Deci, acea lege a Domnului împlinind-o Maica lui Dumnezeu, a venit acum în biserică, cu Dătătorul Legii. A venit să se curățească deși nu-i trebuia curățire, fiind neîntinată și Preacurată. Pentru că aceea care a zămislit fără bărbat și a născut fără dureri și fără vătămarea curăției sale celei feciorești, aceea n-a avut niciun fel de necurăție obișnuită femeilor celor ce nasc. Pentru că ceea ce a născut pe Izvorul curăției, cum putea să se afle sub necurăție? Din ea S-a născut Hristos, ca un rod din pom; iar pomul nu se vatămă, nici se întinează după înflorirea rodului său.

Nevătămată și curată a rămas Fecioară după nașterea lui Hristos, adică a rodului celui binecuvântat. Prin ea a trecut Hristos precum raza soarelui trece prin sticlă sau prin cristal. Precum nu se sfarmă nici întinează raza care trece prin sticlă și prin cristal, ci mai curat îl strălucește, tot așa și Soarele dreptății, Hristos, n-a vătămat fecioria Preacuratei Maicii Sale, nici cu durerile cele obișnuite femeilor n-a întinat ușa nașterii celei firești, cea cu curăția pecetluită și cu fecioria păzită, trecând mai presus de fire; ci mai ales i-a îndoit curăția ei, sfințind-o prin trecerea Sa și luminând-o cu dumnezeiasca lumină a harului.

Nu era nevoie de curățire a aceleia care a născut fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul. Dar ea, ca să nu se arate potrivnică Legii, ci mai ales să fie ascultătoare, a venit să se curățească, ea cea cu totul curată și fără prihană. Pe lângă această fiind și smerită, nu se mândrea întru curăția Sa, ci, ca și cum ar fi fost necurată, a venit înaintea ușii bisericii Domnului, ca să stea și să ceară curățenie, neîngrețoșându-se de cei necurați și păcătoși. Apoi a adus jertfă, nu ca cei bogați, care aduceau un miel de un an fără prihană, ci ca acei săraci, care aduceau două turturele sau doi porumbei, arătând în toate smerenie și iubind sărăcia, iar de mândria bogaților fugind. Din aurul cel adus de împărați puțin a luat și acela l-a împărțit la săraci și la scăpătați, păstrând foarte puțin pe calea spre Egipt. Deci, cumpărând păsările cele zise după Lege, le-a adus jertfă și cu acelea a adus și pe Pruncul său cel întâi născut, cum se spune: „Au adus părinții pe Pruncul Iisus, în Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în legea Domnului, că toată partea bărbătească, ce deschide pântecele, sfânt Domnului se va chema. Deci, țiindu-L în mâinile Sale, și-a plecat genunchii și cu cinste-L înălța lui Dumnezeu, zicând:

„Iată, o! Preaveșnice Părinte, Acesta este Fiul Tău, pe Care L-ai trimis ca să se întrupeze din mine, pentru mântuirea neamului omenesc. Iată, pe Care Tu L-ai născut mai înainte de veci, fără maică; iar eu, prin a Ta bunăvoire, în anii cei mai de pe urmă, L-am născut fără de bărbat. Iată rodul pântecelui meu cel întâi născut, Care prin Duhul Tău cel Sfânt în mine S-a zămislit și negrăit din mine a ieșit, precum Tu Însuți știi. Iată Fiul meu întâi născut - și Care este al Tău mai întâi - cu Tine de o ființă și fără de început, pentru că de la Tine S-a pogorât, nedepărtîndu-Se însă de dumnezeirea Ta. Primește pe Cel întâi născut, cu Care ai făcut toate. Primește pe cuvântul Tău cel din mine întrupat, prin Care ai întărit cerurile, ai întemeiat pământul și ai adunat apele. Primește pe Fiul Tău cel din mine, pe Care Îl aduc Ție, ca pentru El și pentru Mine să rânduiești precum Îți este plăcut și pentru ca cu trupul și cu sângele Acestuia, cel din mine luat, să se răscumpere neamul omenesc”.

Unele ca acestea zicând, a pus pe iubitul ei Fiu în mâinile arhiereului, slujitorul lui Dumnezeu, ca în mâinile lui Dumnezeu. Și, după Legea dumnezeiască L-a răscumpărat pe El, cu prețul cel hotărât, adică cu cinci sicli, care era înainte închipuire a celor cinci răni mari ale lui Hristos, pe Care le-a primit pe cruce, prin care toată lumea s-a răscumpărat de blestemul Legii și de robia vrăjmașului.

Se mai povestește încă, de Sfinții Părinți, că Sfântul proroc Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a așezat pe Preacurata Fecioară, care a intrat cu Pruncul pentru curățire în biserică, nu în locul celor ce se curățau, ci în locul fecioarelor, în care femeile care aveau bărbați nu se cădea să stea. Văzând cărturarii și fariseii aceasta, au început a cârti, iar Zaharia a stat împotriva lor, încredințându-i că acea maică și după naștere e fecioară curată. Iar ei necrezând, sfântul le spunea că firea omenească, cu toată făptura, este slujitoare Ziditorului său, și în mâinile Lui cele atotputernice este, ca după a sa voie să rânduiască toate, adică să facă astfel că fecioară să nască și după naștere să rămâie iarăși fecioară. „Deci pentru aceasta nu am deosebit pe această Maică de la locul fecioarelor, de vreme ce este fecioară cu adevărat”.

În aceeași vreme când părinții au suit pe pruncul Iisus, ca să facă după obiceiul legii pentru dânsul, în biserică a venit, purtându-se de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, bătrânul, om drept și credincios, așteptând mângâierea lui Israel, care era să fie prin venirea lui Mesia, pentru că știa că acum se apropie Mesia cel așteptat, de vreme ce sceptrul lui Iuda trecuse la Irod, după prorocia strămoșului Iacov patriarhul, care mai înainte a zis: „Nu va lipsi domn din Iuda, până ce va veni așteptarea neamurilor, Hristos Domnul”. Asemenea și cele șaptezeci de săptămâni de câte șapte ani ale lui Daniil, acum se sfârșiseră, după care se socotise că va fi venirea lui Mesia. Pe lângă această, lui Simeon era făgăduit de la Duhul Sfânt să nu vadă moartea mai înainte de a-L vedea pe Hristos Domnul.

Acela, privind spre Fecioara cea Preacurată și spre Pruncul cel ținut de ea, a văzut darul lui Dumnezeu, înconjurând pe Maica și Pruncul ei și cunoscând, cu duhul, că Acela este Mesia cel așteptat, s-a apropiat cu sârguință și, primind în mâini cu bucurie negrăită și cu frică cucernică, cel albit ca o lebădă de căruntețe a dat mare mulțumire lui Dumnezeu, înaintea sfârșitului său, cu veselie cântând și zicând: „Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după Cuvântul Tău, în pace. Eu n-am avut liniște în gândurile mele, în toate zilele așteptându-Te și în toate zilele îngrijindu-mă, când vei veni. Acum, văzându-Te, pace am câștigat și de grijă scăpând, mă duc din cele de aici, veste de bucurie ducând părinților mei pentru că voi spune despre venirea Ta în lume, strămoșului Adam, lui Avraam, lui Moise, lui David, lui Isaia și celorlalți sfinți părinți și proroci.

Apoi voi umple de negrăită bucurie pe cei ce sunt mâhniți acum și către care degrabă mă slobozește, ca degrabă și ei, lepădând mâhnirea, să se veselească de Tine, izbăvitorul lor. Slobozește-mă pe mine, robul Tău, ca să mă odihnesc, după ostenelile cele de mulți ani, în sânul lui Avraam; căci acum au văzut ochii mei mântuirea Ta cea pregătită tuturor popoarelor. Ochii mei au văzut lumina cea pregătită pentru izgonirea întunericului, spre luminarea neamurilor, spre descoperirea tainelor dumnezeiești cele neștiute, lumina care ai răsărit spre slava poporului Tău Israel, și pe care, prin prorocul Isaia, ai făgăduit-o, zicând: „Am dat în Sion mântuire lui Israil, spre preamărire”. Auzind Iosif și Preacurată Fecioară unele ca acestea despre Prunc, de la sfântul și dreptul bătrân, se mirau de cele grăite pentru El, pentru că vedeau pe Simeon grăind către Prunc ca spre un om bătrân. Apoi, se ruga nu ca unui om, ci ca unui Dumnezeu Care are puterea vieții și a morții și Care putea să-l slobozească îndată pe bătrân spre altă viață sau să-l ție încă în cea de aici.

Deci, i-a binecuvântat Simeon, lăudând și mărind pe Maica cea Preanevinovată, care a născut pe Omul Dumnezeu și, fericind pe Sfântul Iosif, părutul tată, care s-a învrednicit a fi slujitor unei Taine ca aceasta. Apoi a zis către Maria, Maica Lui, iar nu către Iosif, pentru că vedea cu prorocești ochi pe Maica cea fără de bărbat: „Iată, Acesta este spre căderea și scularea multora în Israel”, adică spre căderea celor care nu vor voi să creadă cuvintele Lui, iar spre scularea celor ce vor primi cu dragoste sfântă Lui propovăduire; spre căderea cărturarilor și a fariseilor, pe care i-a orbit răutatea lor, iar spre scularea pescarilor celor simpli și neștiutori. Pentru că va alege pe cei neînțelepți, ca să rușineze pe cei înțelepți ai veacului acestuia. Apoi va fi spre căderea sinagogii evreești a Legii celei Vechi și spre ridicarea Bisericii lui Dumnezeu, prin darul cel nou și spre semnul Căruia se va zice împotrivă. Căci multă grăire împotrivă va fi pentru Dânsul între popoare; unii vor zice că este bun, iar alții nu, ci că înșeală poporul. Și-L va pune pe El, după cuvântul prorocului Ieremia, ca pe o țintă spre săgetare, spânzurându-L pe lemnul Crucii și rănindu-L cu piroanele ca cu săgețile și cu sulița. În acea vreme, ție, o! Maică fără de bărbat, prin suflet îți va trece sabia și vei suferi dureri în inimă, când vei vedea pe Fiul tău pironit pe cruce, pe care l-ai născut în lumea aceasta fără de dureri. Pe Acela îl vei petrece din lumea aceasta cu multe dureri și cu mare tânguire”.

Atunci era acolo și Ana prorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci și patru de ani și care numai șapte ani viețuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieții ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul și cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe prorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim (Luca 2,36-38).

Auzind și văzând aceasta, fariseii și cărturarii cârteau în inimile lor, mâniindu-se cu zavistie asupra lui Zaharia, ca asupra unui călcător de lege, căci chiar în locul fecioarelor pusese pe Maica ce venise pentru curățire. Iar asupra lui Simeon și a Anei se mâniau, căci au dat aceste mărturii despre Prunc. Și nu le-au tăcut acestea, nici chiar în fața lui Irod împăratul, ci le-au spus pe toate cele făcute și grăite în biserică. Pentru aceasta, îndată a fost căutat spre ucidere pe dumnezeiescul Prunc, Hristos Domnul, dar nu L-au aflat pentru că, prin dumnezeiască poruncă dată prin înger lui Iosif în vis, a fost dus în Egipt.

Atunci Sfântul Iosif cu Preacurata Născătoare de Dumnezeu, sfârșind în biserică toate, după Legea Domnului, nu s-au întors în Betleem, ci în Galileea, în cetatea Nazaret, iar de acolo au pornit în Egipt. Iar Pruncul creștea și se întărea cu duhul, umplându-se de înțelepciune și harul lui Dumnezeu era peste Dânsul (Luca 2,40).

Prăznuirea Întâmpinării Domnului s-a așezat în vremea împărăției lui Iustinian, căci mai înainte de aceea, deși se făcea în Biserică pomenire despre Întâmpinarea Domnului, nu era prăznuită ca sărbătoare. Iustinian, dreptcredinciosul împărat, a poruncit să se cinstească ca un praznic dumnezeiesc al Născătoarei de Dumnezeu, precum sunt și alte praznice mari. Și aceasta, pentru aceste pricini:

Pe vremea împărăției lui a fost molimă mare de moarte în Bizanț și în părțile de primprejur, trei luni, începând din zilele cele de pe urmă ale lui Octombrie, murind la început câte cinci mii de oameni în fiecare zi, apoi câte zece mii. Multe trupuri de ale oamenilor bogați și cinstiți erau neîngropate, pentru că murind slugile și robii tuturor nu avea cine să îngroape pe stăpânii lor. Iar în Antiohia era îndoită pedeapsa lui Dumnezeu, căci la rana cea de moarte s-a adăugat, pentru păcatele omenești, și un înfricoșat cutremur de pământ, încât toate casele cele mari, zidirile cele înalte și bisericile au căzut și mulțime de popor cazând sub ziduri a pierit. Între aceștia era și Eufrasie, episcopul Antiohiei, căci, căzând pe dânsul biserica, a murit. Încă și Pompeiopol, cetatea Misiei, s-a risipit de cutremur, iar jumătate din ea a fost înghițită de pământ cu toți locuitorii ei. În acea înfricoșată moarte și pierzare i s-a descoperit unuia, din cei plăcuți lui Dumnezeu, să se prăznuiască Întimpinarea Domnului și a Născătoarei de Dumnezeu.

Venind ziua Întâmpinării Domnului, la februarie, în ziua a doua, când a început să se prăznuiască cu priveghere de toată noaptea și cu ieșire cu crucile, în acea zi s-a ridicat molima cea de moarte cu desăvârșire și cutremurul pământului s-a alinat, prin milostivirea lui Dumnezeu și cu rugăciunile Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, căreia, împreună cu Cel ce S-a născut dintr-însa, Hristos, Dumnezeu, să-i fie cinste, slavă, închinăciune și mulțumire în veci. Amin.