Iertarea păcatelor se dă nu pentru meritele noastre, ci din mila iubitorului de oameni Dumnezeu, Care întotdeauna este gata să ierte, îndată ce omul se întoarce la El cu căinţă. Şi ne fac nevrednici de iertare nu mărimea şi mulţimea păcatelor, ci numai necăinţa. Îndată ce vă căiţi şi vă zdrobiţi inima, iertarea vă este rânduită în cer, iar în momentul spovedaniei această hotărâre cerească vă este pronunţată. Domnul Mântuitorul a luat în Trupul Său pe cruce zapisul tuturor păcatelor oamenilor şi acolo l-a rupt. Aplicarea faţă de fiecare a acestei nemărginite milostiviri se săvârşeşte în Taina Pocăinţei şi este reală. Cel ce primeşte dezlegare de la părintele duhovnic stă fără vină înaintea dreptăţii lui Dumnezeu. Slăbirea încrederii în acest lucru şi sărăcirea nădejdii miluirii sunt provocate de vrăjmaşul nostru.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înţelepte, Editura Egumeniţa, p. 237)