Ieroschimonahul Simeon Zaharia

Ieroschimonahul Simeon Zaharia

Ieroschimonahul Simeon Zaharia

(1928 - 2023)

Ieroschimonahul Simeon Zaharia s-a născut la 16 martie 1928, în com. Mogoșești, jud. Iași, din părinţii Iancu şi Rozalia. La 18 februarie 1954, pe când avea 26 ani, a intrat în Mănăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit la 5 iunie 1955, cu numele de Serapion, și unde a urmat Școala monahală între anii 1954-1956.

La 16 mai 1956 a fost trimis la Mănăstirea Putna, împreună cu alți 14 părinți din Sihăstria și cu încă șapte din Mănăstirea Slatina, printre care și Arhim. Cleopa Ilie, pentru revigorarea vieții monahale de acolo.

La 8 iulie 1956 este hirotonit diacon de către PS Teofil Herineanu al Romanului, la Secuieni, lângă Roman, iar la 22 iulie 1956 este hirotonit ieromonah la Catedrala Episcopală din Roman, de către același episcop....

+  vezi mai mult

Ieroschimonahul Simeon Zaharia s-a născut la 16 martie 1928, în com. Mogoșești, jud. Iași, din părinţii Iancu şi Rozalia. La 18 februarie 1954, pe când avea 26 ani, a intrat în Mănăstirea Sihăstria, unde a fost călugărit la 5 iunie 1955, cu numele de Serapion, și unde a urmat Școala monahală între anii 1954-1956.

La 16 mai 1956 a fost trimis la Mănăstirea Putna, împreună cu alți 14 părinți din Sihăstria și cu încă șapte din Mănăstirea Slatina, printre care și Arhim. Cleopa Ilie, pentru revigorarea vieții monahale de acolo.

La 8 iulie 1956 este hirotonit diacon de către PS Teofil Herineanu al Romanului, la Secuieni, lângă Roman, iar la 22 iulie 1956 este hirotonit ieromonah la Catedrala Episcopală din Roman, de către același episcop.

Între mai 1956-iulie 1960 și iulie 1963-februarie 1977 a stat ca viețuitor la Mănăstirea Putna, unde în 1977 a fost hirotesit protosinghel de către PS Adrian Hrițcu. Între iulie 1960 și iulie 1963 a stat ca muncitor la Sihăstria, ca urmare a decretului 410/1959. Între martie 1977 și octombrie 1992 a fost viețuitor 7 ani la Schitul Prodromu și 8 ani la Schitul Lacu, ambele din Sfântul Munte Athos. A avut ascultările principale de preot slujitor, eclesiarh și duhovnic.

În luna octombrie 2000 a fost tuns în schima mare cu numele Simeon, de către Ieroschim. Dionisie Ignat de la Schitul Colciu, Muntele Athos.

A trecut la cele veșnice în data de 2 septembrie 2023.

-  vezi mai puțin