Hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș

Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului

Hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș

    • Hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș
      Hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș

      Hramul Bisericii Domnești din Curtea de Argeș

Biserica Domnească din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit cel de-al doilea hram închinat Sfântului Mitropolit Iachint de Vicina. Cu această ocazie sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoți și diaconi.

În final a fost săvârșită slujba parastasului pentru ctitorii acestei monumentale biserici ridicată în secolul al XIV-lea de domnitorii Basarab I și fiul acestuia Nicolae Alexandru.

Evenimentul consemnează împlinirea a patru ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Ierarh Iachint de Vicina. Aceasta a fost făcută în data de 26 septembrie 2009, la Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeș, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, Preafericirea Sa a hotărât ca Biserica Domească să primească cel de-al doilea hram închinat primului ierarh care a ocupat scaunul mitropilitan al Țării Românești după recunoșterea oficială din luna mai 1359.

În anul 1348, domnitorul Basarab I îl aduce la Curtea de Argeș pe vrednicul ierarh din mitropolia Vicina desfințată datorită invaziei otomane. Astfel mitropolitul Iachint participă încă de la început la construcția monumentalei biserici din Curtea de Argeș.

În anul 1352, după moartea domnitorului Basarab I, la îndemnul bătrânului mitropolit, succesorul la tron, Nicolae Alexandru Basarab, continuă lucrările la acest sfânt locaș de rugăciune. Astfel este terminată frumoasa pictură în stil bizantin, lucrare desfășurată sub atenta supraveghere a ierarhului Iachint de Vicina.

Mitropolitul argeșean contribuie astfel decisiv la organizarea vieții bisericești din Țara Românească, în mod deosebit prin demersurile făcute pentru  recunoșterea scaunului mitropolitan de la Curtea de Argeș de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Acest act istoric s-a petrecut în luna mai a anului 1359.

La douăzeci de ani de la sfințirea catedralei domnești din Curtea de Argeș, în 1372, Sfântul Ierarh Iachint de Vicina trece în lumea veșniciei, fiind înmormânt se pare lângă biserică, fără să fie cunoscut locul cu exactitate.

(Sursa: eparhiaargesului.ro)