Festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei de religie - faza naţională

Arhiepiscopia Dunării de Jos

Festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei de religie - faza naţională

    • Festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei de religie - faza naţională
      Festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei de religie - faza naţională

      Festivitatea de premiere a câştigătorilor Olimpiadei de religie - faza naţională

Miercuri, 20 aprilie a.c., la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din municipiul Galaţi, a avut loc  festivitatea de premiere a câştigătorilor celei de a III-e ediţii a Olimpiadei de religie - faza naţională.

 Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv Inspectoratul Şcolar Judeţean – Galaţi, fiind găzduit de Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi, Liceul Pedagogic „Costache Negri” din Galaţi şi de Universitatea „Dunărea de Jos”- Galaţi.

La cea de a treia ediţie a Olimpiadei de Religie au participat anul acesta peste 250 de elevi de la clasele a VII-a – a XII-a din toate judeţele ţării, ocupanţii locului I la faza judeţeană a concursului.

În debutul programului, Corul Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galaţi a susţinut un scurt concert de muzică religioasă, care a cuprins cântări specifice perioadei liturgice în care ne aflăm.

În urma corectării lucrărilor, au fost desemnaţi trei câştigători pentru fiecare nivel precum şi 10 menţiuni la nivelul fiecărei clase.

Totodată, au mai fost oferite 7 premii speciale din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Prefecturii Galaţi, Primăriei Municipiului Galaţi, Consiliului Judeţean Galaţi, Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, Cotidianului „Viaţa Liberă” şi Centrului Cultural „Dunărea de Jos” – Galaţi, pentru participanţii care au dat dovadă de originalitate.

sursa: edj.ro