Se poate spune că perioada dinaintea căsă­toriei este şcoala premergătoare intrării la facultatea vieţii de familie.

Viitorii soţi au nu numai sarcina de a se cunoaşte cât mai bine unul pe celălalt, ci şi pe cea de a învăţa o mulţime de lucruri: să fie prieteni cu adevărat, să-şi construiască relaţia, să ierte, să iubească. În acest răstimp ei trebuie să se strădu­iască să comită cât mai puţine greşeli, să năzu­iască spre a face totul aşa cum trebuie. Odată ce ţi-ai însuşit un stil greşit de comportament în relaţia cu celălalt, este foarte greu pe urmă să te schimbi. Nu degeaba la şcoala de muzică, atunci când copilul este învăţat să cânte la un instru­ment, i se corectează foarte minuţios, multă vre­me, poziţia mâinilor, ca să-şi însuşească asta pen­tru toată viaţa, fiindcă e foarte greu să corectezi ceea ce ai învăţat greşit. Acest răstimp reprezintă deci un examen care arată dacă cei doi sunt gata pentru o relaţie familială serioasă.

Perioada aceasta trebuie să fie destul de lungă, să ţină nu mai puţin de un an – şi asta din mai multe motive.

Într-un an de zile poţi ajunge să-l cunoşti pe om măcar cât de cât, să-l apreciezi în diverse situaţii, să-i vezi aspectele pozitive şi părţile slabe. Într-un an (sau mai mult) cei doi pot învăţa, după cum am spus, să construiască relaţia dintre ei, să fie prieteni cu adevărat. Lucrul acesta trebuie neapă­rat făcut înainte de căsătorie, când tinerii nu sunt încă împovăraţi de rutină, de probleme şi de copii mici. După ce se vor fi pregătit pentru căsnicie, după ce vor fi învăţat să se înţeleagă, ei vor putea intra armonios în viaţa de familie – deşi, se înţele­ge, ca să-l cunoşti deplin pe om înainte de căsăto­rie nu-ţi ajunge un an, nu-ţi ajung nici măcar doi.

Veţi întreba poate: „Cum să-şi dezvolte cei doi prietenia?” Este foarte bine nu doar să stea de vorbă, să se plimbe, să meargă la teatru şi la expoziţii, ci să întreprindă ceva în comun: de pil­dă, un pelerinaj, o excursie. Acolo ai posibilita­tea să-l cunoşti mai bine pe cel de alături.

Un diacon, cunoscut al meu, glumea odată: „Există o metodă de a-ţi da seama foarte rapid dacă vei putea să trăieşti cu celălalt în căsnicie: cumpără două bilete de tren până la Vladivostok şi fă cu el călătoria dus-întors, paisprezece zile şi paisprezece nopţi în acelaşi cupeu. Dacă supor­taţi, probabil că veţi putea întemeia o familie şi veţi putea trăi împreună.”

(Pr. Pavel Gumerov, El şi ea: în căutarea armoniei conjugale, Editura Sophia, București, 2014, p. 93-94)