Biserica mănăstirii din cartierul ieșean Frumoasa a devenit neîncăpătoare miercuri dimineață, cu ocazia săvârșirii Dumnezeieștii Liturghii întru cinstea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și al tuturor cereștilor puteri. Slujba de hram, oficiată de PS Ignatie al Hușilor, a adunat preț de câteva ceasuri mulțime de credincioși care și-au cinstit patronii spirituali.

În cuvântul adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a amintit de textele liturgice care îi aseamănă pe oameni cu îngerii, în contextul slujirii lui Dumnezeu:

«Serafimii stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu două picioarele, iar cu două zburau și strigau unul către altul, zicând: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de slava Lui!”» (Isaia 6, 2-3)

Memoria liturgică a zilei de astăzi ni-i pune spre cinstire pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, și toate cereștile puteri. Cu alte cuvinte, ziua de astăzi este o zi de sărbătoare, dedicată tuturor îngerilor.

Sunt rugăciuni și texte liturgice din Sfânta Liturghie – la care participăm, ori de câte ori Domnul ne dă imboldul cel bun –, care ne spun că noi ne asemănăm cu îngerii.

Unul dintre aceste texte este cântarea care se numește, în mod generic, „Heruvic”. În această cântare spunem: „Noi care, în mod tainic, pe heruvimi îi închipuim”. Pentru verbul „a închipui”, în limba greacă este folosită expresie mult mai puternică și mai profundă, care sună astfel: „suntem ca niște icoane ale heruvimilor”.

O altă rugăciune, pe care credincioșii au ocazia să o asculte destul de rar, este rugăciunea Intrării celei mici – momentul în care diaconul sau preotul, având Evanghelia în mână, face o procesiune de la Altar, prin biserică, și se așază în fața Ușilor Împărătești, rostind cu voce tare: „Înțelepciune, drepți!”. În timpul acestei procesiuni, episcopul sau preotul rostește o rugăciune, în care spune că „îngerii slujesc împreună cu noi și slăvesc împreună cu noi bunătatea Ta, Doamne”.

Al treilea moment din Liturghie este o cântare a îngerilor, preluată din cartea profetului Isaia. Această cântare se află în inima Liturghiei, în partea numită generic „anaforaua liturgică”, în care slujitorii, împreună cu cei de la strană, cântă „Sfânt, sfânt, sfânt, Domnul Savaot”. Aceasta este cântarea pe care îngerii o cântă în fața Preasfintei Treimi.

Am atras atenția asupra acestor pasaje din Liturghie, tocmai pentru a conștientiza cât mai mult faptul că, ori de câte ori venim la Liturghie și ne rugăm, noi ne asemănăm cu îngerii.

Lucrarea de căpetenie a îngerilor este lauda, rugăciunea și vederea feței lui Dumnezeu. Acest lucru este subliniat în Evanghelia Sfântului Matei, în care Domnul Hristos ne spune că «îngerii, în Ceruri, văd pururea fața Tatălui Care este în Ceruri». Prin urmare, și noi ar trebui să conștientizăm și să asimilăm mai mult statutul pe care îl avem.

Ierarhul Hușilor a arătat că întâlnirea cu Dumnezeu, în rugăciune, îl transformă lăuntric pe om, inclusiv trăsăturile exterioare ale chipului schimbându-se:

Noi avem obiceiul ca, atunci când vedem un prunc cu chipul minunat, să exclamăm că este ca un înger, adică are un chip luminos, o față senină, care ne liniștește și ne dă o anumită odihnă lăuntrică, o anumită stare de așezare spirituală. Folosim această caracterizare și pentru oamenii mari, pe chipurile cărora putem vedea trăsăturile a ceea ce noi numim a fi „ca de înger”.

De ce, în asemenea contexte, noi îi caracterizăm astfel pe cei cu chipul luminos (frumos), care au o anumită așezare, o înțelepciune și o discreție aparte? Pentru că, toate aceste trăsături de care noi ne îndrăgostim și pe care am vrea să le avem, sunt un rod al rugăciunii, al umplerii sufletului de prezența lui Dumnezeu.

De ce ni se spune în Evanghelie că îngerii privesc pururea fața lui Dumnezeu? În filosofia antică se spunea că „devii ceea ce privești”. Îngerii privesc fața lui Dumnezeu și văd slava Lui, care nu este altceva decât lumina cea dumnezeiască, necreată (energiile dumnezeiești).

Când privești lumina, devii lumină. Când privești bucuria, devii bucurie. Când privești pacea, devii pace. De aceea noi folosim această sintagmă, pentru cei pe care îi întâlnim și care ne sunt foarte dragi, pentru că în ei este ceva de dincolo de lumea aceasta.

În cărțile de spiritualitate se spune că, într-o biserică, era un călugăr cu viață sfântă, care avea capacitatea de a vedea chipurile celor care veneau la biserică. Când intrau în biserică, de dimineață, multe chipuri erau mohorâte (întunecate) de păcat – lucru pe care putea să-l vadă numai acest călugăr. După ce participau la slujbă, multe dintre chipurile pe care dimineața le vedea întunecate erau luminoase, fără ca cei care participau la slujbă să știe acest lucru.

Toți cei care suntem la Liturghie, rugându-ne, căutându-L pe Dumnezeu, căutând să-L întâlnim și să-I vedem fața, nu facem altceva decât să schimbăm ceva în sufletul nostru. Atragem mai multă lumină, pentru că stăm în preajma Celui care este Lumina ființială, adică în prezența lui Dumnezeu-Treimea, pe Care noi o lăudăm în Liturghie. Stăm în prezența sfinților – cei care au interiorizat-o cel mai bine, făcând din trupurile lor niște sălașe ale luminii celei dumnezeiești, ale harului dumnezeiesc. Suntem și în prezența Maicii Domnului – cea care, în slujba Utreniei, este numită „Maica Luminii”.

Prin urmare, ori de câte ori venim la biserică, noi de fapt decidem să devenim îngeri.

Totodată, Părintele Episcop Ignatie i-a îndemnat pe cei prezenți să întrețină conștiința faptului că, participând la Sfânta Liturghie, omul este chemat să se asemene cu îngerii, care Îl contemplă pe Dumnezeu în rugăciune, împlinindu-I voia:

Rostul venirii noastre la biserică este să vedem ce vrea Domnul să lucreze cu noi și ce vrea El să ne spună nouă, nu atât ceea ce vrem noi să-I spunem.

De aceea, ori de câte ori venim la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și intrăm în biserică, să avem conștiința aceasta, și să ne spunem, la nivelul minții: „Doamne, eu astăzi, preț de două ore jumătate, vreau să fiu un înger – să mă rog, să Te caut pe Tine, să mă uit la chipul Tău, și să devin ceea ce privesc!”. Acest lucru nu este poezie, sau ceva imposibil.

Știm din experiența noastră, din interacțiunile pe care le avem cu cei care ne sunt foarte dragi, că, atunci când iubim un om foarte mult, atât de drag ne este chipul aceluia, mimica feței, gesturile lui – pe toate le luăm în inima noastră și le interiorizăm, fără niciun fel de efort –, încât cei care văd cele două persoane care se îndrăgesc foarte mult constată că se aseamănă între ele, pentru că există un schimb spiritual de trăsături, între noi și cel pe care îl iubim.

Iubirea înseamnă să trăim pentru celălalt și să ne lăsăm pe noi, să renunțăm la noi, conținutul vieții celuilalt să devină conținutul vieții noastre. Aceasta este minunea iubirii, noi ne transferăm pe noi înșine, cu tot ceea ce însemnăm noi, în celălalt.

Astfel putem înțelege cuvântul Sfântului Apostol Pavel, din Epistola către Galateni. Atât de mult Îl iubea apostolul pe Hristos, încât spune: „Eu nu mai trăiesc pentru mine, ci trăiesc pentru Hristos”. Așa cum, cineva care este îndrăgostit, nu mai trăiește pentru el, ci pentru celălalt. Sau așa cum sunt părinții, în momentul în care Domnul le dă un prunc – mama și tata nu mai trăiesc pentru ei, se lasă pe ei și încep să trăiască pentru copilul pe care îl iubesc foarte mult.

Îngerii sunt cei care trăiesc pentru Dumnezeu. Ei se desfată, contemplă fața lui Dumnezeu-Treimea, trăiesc în prezența Luminii dumnezeiești și se roagă. Fiecare dintre noi, venind la Liturghie, să avem conștiința faptului că ne asemănăm cu îngerii, când suntem în rugăciune și când Îl căutăm pe Domnul, ca să-L întâlnim.

Credința nu înseamnă aderența la un set de idei – aceasta este filosofie sau ideologie. Credința înseamnă întâlnire și încredere în Cel pe care Îl iubim. Acest lucru facem noi, când venim la Liturghie – Îl căutăm pe Dumnezeu, ca să-L întâlnim. Să ne ajute Domnul să devenim, ori de câte ori venim la Liturghie, ca îngerii.

La finalul Liturghiei, credincioșii ieșeni au primit binecuvântarea Episcopului Hușilor.