Rânduiala de azi a Litiei este compusă din două părţi distincte, care au origini, caractere şi scopuri deosebite. Prima parte, destinată a fi săvârşită în pronaosul bisericii şi intercalată între ectenia cererilor şi Stihoavna Vecerniei cuprinde rugăciuni de umilinţă şi de implorare a lui Dumnezeu (ectenia şi rugăciunea Litiei); partea a doua, care se săvârşeşte în naos este, de fapt, o rânduială a binecuvântării solemne a pâinilor şi a celorlalte prinoase.

Prima parte este şi cea mai veche şi are la origine caracterul penitenţial; ea a dat numele ei întregii slujbe de azi a Litiei. Cuvântul litie provine din limba greacă și înseamnă rugăciune de implorare.

Odinioară, prin litie se înţelegeau litaniile sau rugăciunile obşteşti, făcute de mulţimea credincioşilor, în frunte cu clerul, sub formă de procesiune solemnă - afară din biserică sau chiar afară din sat sau din oraş, mai ales în cazuri de mari nenorociri sau calamităţi publice (secetă, inundaţii, boli şi molime, războaie, cutremure ş.a.). În cadrul acestei slujbe se invoca mila şi îndurarea lui Dumnezeu pentru îndepărtarea nenorocirilor. Cu alte cuvinte, în antichitatea creştină se înţelegea prin litie ceea ce facem şi noi astăzi la acele litanii sau procesiuni cu rugăciuni ocazionale, ca de exemplu, la sfeştaniile pentru ploaie, în vreme de secetă.

La rugăciunile vechilor litii procesionale s-a adăugat, cu timpul, un ceremonial nou, care alcătuieşte a doua parte a Litiei de azi şi în cadrul căruia se binecuvântează pâinile aduse de credincioşi la biserică, spre cinstea şi pomenirea sfinţilor sărbătoriţi sau a praznicelor respective. Această parte a Litiei, care se intercalează la sfarşitul Vecerniei (între tropare şi otpustul Vecerniei sau începutul Utreniei), are origine mănăstirească. Ea a luat fiinţă şi se săvarşea la început numai în mănăstiri, atunci când se făcea Priveghere mare de toată noaptea, adică Vecernia mare, unită cu Utrenia. Cum această Priveghere se începea de cu seară şi se prelungea pană noaptea, târziu (în unele biserici chiar până dimineaţa), către sfârşitul Vecerniei se aduceau în biserică vreo câteva pâini, care erau binecuvantate de către cel mai mare. Apoi, se frângeau şi se împărţeau fraţilor şi celor ce luau parte la slujbă, care îşi astâmpărau astfel foamea şi căpătau puţină putere, pentru a putea suporta până la sfârşit osteneala Privegherii şi pentru a putea ajuna până a doua zi, la vremea împărtăşirii. Apoi, se începea Utrenia sau Privegherea propriu-zisă - serviciul de noapte.