Nu pot ușura sarcina altora de a stabili limitele, dar este ușor să învățăm cum să stabilim limitele odată ce înțelegem cum gândesc și cum învață copiii. Dacă respectăm felul în care sunt și se manifestă copiii, putem învăța cum să stabilim limite care au respect pentru ei și sunt eficiente. Nu putem să-i facem pe copii să le placă limitele, dar oricum nu acesta este obiectivul nostru. Obiectivul nostru este să stabilim limite care să dea roade ce ne duc tot mai aproape de obiectivele noastre. Nu este complicat, dar necesită puțină reflecție și, pentru unii dintre noi, o schimbare de perspectivă.

Pentru a înțelege ce înseamnă stabilirea unor limite, închipuie-ți că te oprește un polițist pentru depășirea vitezei legale.

Scenariul 1: Polițistul îți spune pur și simplu: „Ați circulat, potrivit radarelor noastre, cu peste 57 km/h.” Te întreabă dacă știi că aveai viteză mare și îți ascultă explicația. Apoi îți dă o amendă și îți spune:

- Vă rog să circulați cu o viteză mai mică. Și te lasă să pleci.

Scenariul 2: Polițistul vine la mașina ta și, în loc să îți dea o amendă, îți ține un discurs despre cât e de periculos să circuli cu viteză mare. Pare să fie într-o dispoziție bună. Nu te întreabă de ce aveai viteză mare, ci vorbește întruna despre numărul celor care mor anual în accidente de circulație și despre faptul că a conduce nu este un drept, ci o favoare. Te roagă să îi promiți că nu vei mai circula cu viteză mare si, în loc să îti dea amendă, îți spune că este sigur că nu o să se repete greșeala de azi. Îi răspunzi:

- Sigur că nu! Și demarezi în timp ce el se întoarce la mașina lui.

Scenariul 3: Polițistul se apropie și începe să urle:

- De ce nu sunteți în stare să conduceți mai încet?

Țipă și îți spune ce zi grea a avut și că nu are timp să dea amenzi pentru depășirea vitezei. Spune că s-a săturat până peste cap să-i tragă pe dreapta pe șoferi din cauza vitezei excesive și îți cere să nu mai depășești viteza legală niciodată. Dar, în loc să îți dea amendă, îți dă cincizeci de dolari și, cu mers apăsat, se întoarce la mașina lui și demarează.

Am putea spune că Scenariul 2 are cel mai „drăguț” polițist, pentru că nici nu s-a enervat, nici nu ți-a dat amendă, dar e greu să îl iei în serios.

Scenariul 3, cu polițistul furios, probabil o să îți lase un sentiment amar și tulbure. E clar că are o problemă. Comportamentul Iui este abuziv și lipsit de respect. Ai putea chiar să-i faci o plângere. Te simți derutat fiindcă este dureros să fii atacat, dar te-ai ales cu cincizeci de dolari.

Numai primul polițist îți vorbește limpede și cu respect față de persoană ta și față de alegerea ta de a depăși viteza legală. Numai primul polițist a procedat într-adevăr cum îi cere meseria. Primul polițist s-a concentrat, prin toate acțiunile lui, asupra faptului că ai depășit viteză, a raportat cifra înregistrată de aparat și a acționat în consecință, dându-ți amendă cu valoare precisă. Numai primul polițist ne va ajuta să ne schimbăm comportamentul Ia volan. De fapt, indiferent de câte ori ne-ar opri primul polițist, noi probabil îl vom respecta, învățând totodată că există o limită de viteză pe care trebuie să o respectăm. El se poartă politicos și ne dă de fiecare dată amendă.

Esențiale în stabilirea unor limite bine gândite sunt claritatea, consecvența și fermitatea.

Comenzile vagi, instrucțiunile și limitele, când sunt aplicate inconsecvent sau bazate pe starea emoțională de moment, sunt ineficiente dacă vrem să îi ajutăm pe copii să învețe. Închipuie-ți că joci tenis sau volei și nu reușești să vezi liniile care delimitează terenul de joc. Închipuie-ți că încerci să înveți un joc și nici nu-i știi regulile. Închipuie-ți cât de mult te-ar încurca dacă regulile jocului s-ar schimba în timpul partidei sau dacă arbitrul ar fi relaxat în aplicarea regulilor când se simte el bine, dar mai adaugă niște reguli, arbitrar, când e supărat. Pentru a învăța cum să facă un sport, copiii au nevoie deopotrivă de demarcații și reguli clare, aplicate consecvent.

Limitele bine gândite plasează în centrul problemei deciziile copiilor într-un mod în care cel mic să învețe să își schimbe comportamentul. Intensitatea emoțională redusă și punerea în aplicare a urmărilor cu aceeași consecvență, bazate mereu pe limitele știute, le permit copiilor să învețe că urmările decurg din comportamentul lor, nu din starea noastră de spirit sau din opinii.

Copiii învață din ceea ce facem noi, nu din ceea ce spunem noi. Indiferent ce spunem, ei vor aștepta cu răbdare să vadă dacă suntem suficient de serioși să și acționăm, abia după aceea vor reflecta asupra propriilor lor acțiuni.

(Philip Mamalakis, Principii ortodoxe de creștere a copiilor: educarea lor pentru Împărăția lui Dumnezeu, Editura Sophia, București, 2017, pp. 180-182)

Îți mai recomandăm și: Dăruiește respect, repere şi dragoste necondiţionată copilului – apoi, el va răspunde pe măsura așteptărilor

Regulile bine gândite sunt esențiale pentru o dezvoltare bună a copiilor

Arta de a pune limite copiilor noştri