Iudeii s-au mâniat pe Domnul pentru mustrare şi au luat pietre „ca să arunce asupra Lui”. Dar Domnul, „trecând prin mijlocul lor, S-a dus”. Domnului nu I-au făcut nimic, dar pe ei înşişi s-au pierdut, fiindcă urmarea necredinţei lor a fost înfricoşata osândă a Domnului: „Iată, se lasă casa voastră pustie”, şi încă: „Să mergem de aici”. Si s-a mutat Domnul în alt loc, alegându-şi alte popoare ca sălaş, în locul lui Israel cel iubit. Iată că şi acum, oameni de nimic, în amăgirea de sine a minţii lor trufaşe, care nu încape adevărul lui Hristos, iau pietre împotriva Domnului şi aruncă în El. Pe El nu-L vatămă, fiindcă El este, oricum, Domnul, iar adevărul Lui e adevăr nestrămutat, dar aceia se pierd.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, p. 44)