Sfântul Leandru (n. Cartagena, cca. 534 – m. Sevilla, 13 martie 600/601) a fost Arhiepiscop al Sevillei. A avut o contribuție foarte importantă la răspândirea credinței sobornicești în Apus, lui datorându-i-se convertirea de la arianism la ortodoxie a vizigoților ce stăpâneau Spania în acele vremuri. A avut o vocație monahală autentică și i-a îndemnat spre monahism și pe ceilalți frați ai săi – la rândul lor sfinți ai Bisericii lui Hristos: Isidor al Sevillei, Fulgențiu și Florentina.

A scris multe lucrări, dar nu au mai supraviețuit decât două: un tipicon pentru mănăstirile de maici - „Despre rânduiala fecioarelor și disprețuirea celor lumești” și o „Omilie despre biruința Bisericii”.

Sfântul Isidor spune despre Sfântul Leandru: „Leandru a fost monah și ca monah a fost înălțat la treapta de episcop al Bisericii Sevillei, din provincia Baetica. Era un bărbat care încânta prin cuvânt, de o inteligență extraordinară; era foarte vestit atât pentru chipul viețuirii sale, dar și pentru învățătura sa. Prin credința și strădania sa neamul goților a fost convertit de la nebunia ariană la credința sobornicească.” 

(Sfântul Leandru, Arhiepiscopul Sevillei, Despre rânduiala fecioarelor și disprețuirea celor lumești, Editura Doxologia, Iași, 2016, colecția Patristica, ser. Traduceri, nr. 13)