Acest cuvios vrednic de laudă era ucenic al marilor sihaştri din Muntele lui Agapie. Luând din tinereţe jugul lui Hristos, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Agapia Veche, la începutul secolului XVII. Apoi, deprinzând frica de Dumnezeu şi rugăciunea cea din inimă, s-a retras în linişte în Muntele Scaunele.

Acolo, mult nevoindu-se cu postul şi cu privegherea de toată noaptea şi biruind cumplitele ispite ale vrăjmaşului diavol, s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu darul tămăduirii şi al izgonirii duhurilor necurate. Şi nu puţini bolnavi de prin sate alergau la chilia lui şi primeau mângâiere şi sănătate. Apoi, rămânând Mănăstirea Agapia fără povăţuitor, Cuviosul Partenie a primit darul preoţiei şi a ajuns vestit egumen al sihaştrilor din obşte. Astfel, pe toţi îi păstorea cu smerenie şi cu înţelepciune, făcându-se pe sine pildă tuturor, atât celor din schit, cât şi celor din pustie.

În anul 1660 Sfântul Cuvios Partenie de la Agapia s-a strămutat la cereştile lăcaşuri, iar trupul său a fost îngropat în „Livada Părinţilor”. Mai târziu, cinstindu-se de părinţi în ceata cuvioşilor şi făcându-se unele minuni la mormântul său, moaştele lui s-au aşezat în biserică spre închinare, fiind sărutate şi de însuşi Sfântul mitropolit Dosoftei. Apoi, năvălind turcii peste Ţara Moldovei, moaştele Sfântului Partenie au fost ascunse în munte şi au rămas acolo, neştiute de nimeni, până în zilele noastre. În anul 2008 Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat cu zi de prăznuire 21 iulie.

Sfinte Preacuvioase Părinte Partenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

(Arhim. Ioanichie Bălan – Patericul Românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 226-227)