Cuviosul Pavel de la Xiropotamu, „cel mai înalt dintre filosofi”

Documentar

Cuviosul Pavel de la Xiropotamu, „cel mai înalt dintre filosofi”

    • Cuviosul Pavel  de la Xiropotamu, „cel mai înalt dintre filosofi”
      Cuviosul Pavel de la Xiropotamu, „cel mai înalt dintre filosofi”

      Cuviosul Pavel de la Xiropotamu, „cel mai înalt dintre filosofi”

Dorul de mai mare liniște l-a făcut să se depărteze de mănăstirea Xiropotamou și l-a dus până la poalele Athonului unde a și fost silit de mulții lui ucenici să zidească o nouă mănăstire în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi ca fiind a Sfântului Pavel.

Fiu al unor dregători bizantini evlavioși, în viața lui a fost „cel mai înalt dintre filosofi”, care de foarte devreme a îmbrățișat virtutea. A plecat din Constantinopol ca un cerșetor și ajunge neștiut de nimeni în Muntele cu Sfânt nume. Lângă mănăstirea actuală Xiropotamou, al cărei ctitor a fost și-a construit coliba lui ascetică, având drept pat pământul gol și drept pernă o piatră.

Virtutea lui l-a făcut minunat și oamenii veneau de pretutindeni să-l cunoască. În patria lui, unde s-a întors pentru scurtă vreme a devenit izvor de mari foloase.

Dorul de mai mare liniște l-a făcut să se depărteze de mănăstirea Xiropotamou și l-a dus până la poalele Athonului unde a și fost silit de mulții lui ucenici să zidească o nouă mănăstire în cinstea Sfântului Gheorghe, cunoscută astăzi ca fiind a Sfântului Pavel. Și-a cunoscut mai dinainte sfârșitul și s-a pregătit cu destul timp înainte pentru plecare, învățându-i pe ucenicii lui: „Fiii mei și frații mei, să aveți dragostea, rugăciunea, smerenia și ascultarea. Fiindcă monahul care nu are aceste virtuți nu trebuie să fie numit monah, ci mirean”. O slujbă a cuviosului mai nouă a compus monahul Gherasim Mikragiannanitis.

Pomenirea lui se cinstește pe 28 iulie.

(Moise Aghioritul, Sfinţii Sfântului Munte, Editura Mygdonia, Karyes, Sfântul Munte, 2008, p. 143)

Citește despre: