Părintele Methodie Kariotis – un om smerit și cu multă dragoste

Documentar

Părintele Methodie Kariotis – un om smerit și cu multă dragoste

    • Părintele Methodie Kariotis – un om smerit și cu multă dragoste
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Părintele Metodie era virtuos și acest lucru îl arăta simplitatea lui, pacea lui, smerenia lui, multele lui virtuți și viața lui fără cusur. Era iubitor de slujbe și foarte nevoitor. Nu lăsa slujba și lucrările lui duhovnicești. Își amintesc părinții că până la bătrâneți adânci și-a purtat rasa lui și și-a făcut canonul.

Părintele Methodie Kariotis

Părintele Metodie era român de origine. S-a născut pe 26 decembrie în anul 1905, în Sibiu în România din părinții Ioan Popa și Evdochia. La botez a fost numit cu numele Vasile. A venit în Sfântul Munte să se facă monah și s-a închinoviat la chilia Sfinților Teodori de la Cutlumuș. În aprilie 1932, a fost tuns monah și a primit numele Metodie. Pentru curăția și evlavia lui l-au hirotonit preot. L-a trimis odată gheronda lui la mănăstirea Esfigmenou să dea lucrul de mână cu porunca expresă să se întoarcă în aceeași zi. După ce și-a împlinit ascultarea, vremea s-a stricat și a început să plouă cu șuvoaie. Părinții au încercat să-l împiedice, ca să nu plece pe o vreme ca aceea. Dar acela având în minte porunca lui Gheronda lui s-a pornit, a înaintat prin zloată, dar după aceea își continua drumul cu mare greutate. A găsit mai apoi o scorbură de copac, s-a adăpostit înlăuntru și se ruga. L-a luat somnul și când s-a trezit a văzut o lumină lângă el. S-a gândit: „Mă voi duce să bat acolo pentru ajutor”. S-a dus, a bătut și a văzut că era propria lui chilie. S-a pierdut de uimire gheronda care îl aștepta cu neliniște și s-a minunat de ascultarea lui.

Mai târziu, după ce gheronda lui a adormit a luat Chilia Sfântului Pavel de la Sfinții Teodori pe Karyes și se nevoia acolo cu osârdie și lepădare de sine.

Părintele Metodie era virtuos și acest lucru îl arăta simplitatea lui, pacea lui, smerenia lui, multele lui virtuți și viața lui fără cusur. Era iubitor de slujbe și foarte nevoitor. Nu lăsa slujba și lucrările lui duhovnicești. Își amintesc părinții că până la bătrâneți adânci și-a purtat rasa lui și și-a făcut canonul.

Era un om smerit cu multă dragoste. L-a găzduit pe un oarecare Costas un mirean evlavios și virtuos. Când a adormit Costas trupul lui nu a înțepenit. Avea moliciunea monahilor adormiți. Unii credeau chiar că fusese monah ascuns.

A rămas la chilia lui și un Kaviot care era iubitor de argint. Banii pe care îi adunase îi schimbase în lire și îi pusese într-o cutie de tinichea pe care a îngropat-o și deasupra a pus gunoi de la animale și cutii de conserve, ca să nu dea de bănuit. Odată, părintele Metodie s-a dus la sărbătoarea Sfântului Gheorghe, cel ce s-a arătat,  și în aceeași noapte a luat foc chilia lui. O parte a casei a ars și pe cealaltă au apucat să o stingă. Dar din nefericire a ars înlăuntru și iubitorul de argint de la Kaviotis. După aceea părintele Metodie a început să curețe partea arsă a casei și a aruncat afară rămășițele de la foc. În final a găsit și tinicheaua cu lirele. Supărat, a lovit cu piciorul în ea și s-a umplut locul de lire. Vai, vai, zicea, iată diavolul. De aceea a ars casa. Cine vrea, să ia. Eu nu iau nimic. Au luat din lirele acestea doi părinți care apoi s-au îmbolnăvit și s-au nenorocit mult.

Povestea părintele și un alt fapt cutremurător care s-a întâmplat în România. Într-un sat vecin, un călugăr și-a lepădat rasa și s-a căsătorit. A făcut copii. A trecut timpul și a venit ceasul adormirii lui. L-au pregătit și au înștiințat preotul să vină la cutare oră pentru înmormântare. S-a dus părintele să-l ridice și vede casa goală, nu era nimeni. A urcat sus și a văzut numai rămășițele mortului singure. Era foarte nedumerit și se întreba ce se întâmplă. Atunci a auzit pași grei pe scară. Deodată vede înaintea lui o ursoaică mare care i-a spus: „Pentru ce ai venit aici ca să citești rugăciuni acestuia? Acesta era călugăr și s-a lepădat de schima lui. Citește orice vrei tu, dar să știi că acesta este al meu”. Și îndată a luat rămășițele ursoaica și s-a făcut nevăzută. Și abia atunci i s-au deschis ochii preotului și a văzut lumea care plângea mortul. Era buimac cu totul, parcă era pierdut și când a ajuns undeva, a cerut să fie dus acasă la el. Nu a rămas să citească slujba de înmormântare. Când a venit acasă și a povestit alor săi lucrurile tulburătoare pe care le-a văzut a cerut voie de la preoteasa lui și a plecat în Sfântul Munte unde a trăit în nevoință și pocăință.

Părintele Metodie l-a cunoscut pe acest părinte, a auzit întâmplarea de la el însuși și el o povestea altora.

Îl întrebau de ce nu ia ucenic și răspundea: Acum vin în Sfântul Munte români mulți, dar aceștia sunt fiii comunismului. Noi altfel am învățat.

*** Din tradiția ascetică și mistică a Sfântului Munte

Traducere și adaptare:
Sursa: