Procesiunea scoaterii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

Procesiunea scoaterii moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva

Astăzi, de la ora 6.30, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate in procesiune pe străzile din jurul Catedralei mitropolitane, după care  au fost aşezate în baldachinul special amenajat spre venerare.
Azi dimineaţă, când abia se lumina de ziuă, preoţi şi credincioşi umpleau Catedrala mitropolitană din Iaşi, pregătindu-se pentru scoaterea raclei cu moaştele Sfintei Parascheva. Înainte de procesiune, PS Calinic Botosaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, împreună cu un sobor numeros de preoţi şi diaconi, a citit, lângă racla cu moaşte, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Apoi, în cântări de slavă, preoţii au luat pe umeri sicriul cu odoarele sfinte şi au pornit procesiunea, având împrejur sobor de slujitori şi alai de pelerini.
Moaştele Sfintei au fost purtate în jurul Catedralei mitropolitane, ieşind pe poarta „Sf. Parascheva", pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, intrând apoi pe poarta „Sf. Ap. Andrei". După ce au fost aşezate pe esplanada din faţa Catedralei mitropolitane, credincioşii s-au aşezat la rând pentru închinare.
Odată cu această procesiune începe programul dedicat hramului Sfintei Parascheva din acest an. Pelerinajul se va desfasura timp de sase zile, in perioada 11-16 octombrie.