Smerenia răsăritului uitat

Reflecții

Smerenia răsăritului uitat

    • Smerenia răsăritului uitat
      Smerenia răsăritului uitat

      Smerenia răsăritului uitat

Printre atâtea parcuri de distracţii, Dumnezeu ne dă starea de exclamaţie a emoţiei şi a bucuriei: Bucuraţi-vă de cele neluate în seamă până acum, descoperiţi veselia în smerenia răsăritului uitat!

Suntem oameni contemporani cu creditul şi codul roşu de la prognoze. Bucuria noastră seamănă a bucurie în zilele de salariu, în dimineţile neploioase, la nunţile fără obligaţii, în ultima zi de concediu, la punctajul mare obţinut în analiza comparativă cu prietenul cel mai bun.

Ne-am resemnat faptului că bucuria durează puţin, că fericirea este relativă, iar după râs vine şi plâns.

Noi ştim că alături de bucuria dumnezeiască ne-a fost îngăduit bucuriei permanente trupul Pământului, cu sentimentele şi simţirea vie a naturii.

Pământul nu a greşit omului, omul a greşit şi Cerului şi Pământului. Ridurile de pe faţa Pământului şi durerile lăuntrului, pe care le definim la lecţia de dezvoltare durabilă ca fiind crize planetare, sunt determinate de suferinţa pentru fiii risipitori de pământ, apă, aer şi foc.

În această nebunie a cataclismelor de la breaking-news, Dumnezeu ne arată, faţă către faţă, versul şi viersul Pământului.

Printre atâtea parcuri de distracţii, Dumnezeu ne dă starea de exclamaţie a emoţiei şi a bucuriei: Bucuraţi- vă de cele neluate în seamă până acum, descoperiţi veselia în smerenia răsăritului uitat!

În aceste vremuri absolute când, cu sau fără voia noastră, am devenit dispozitive periferice ale creaţiei, să lăsăm timp şi răstimp de bucurie în simţirea florilor, pietrelor şi râurilor.

Să oprim număratoarea monetară a timpului, să privim stelele de deasupra luminilor oraşelor, să păşim desculţi şi sfioşi, fără să strivim roua ierbii, să ascultăm condace de foşnet şi susur, de răsărit şi apus.

Cele mai ignorate trăiri ale Planetei au o taină asemănătoare sfintelor cuvioase, au semerenia răsăritului uitat.

Să ne trezim bucuroşi de răsăritul şi apusul soarelui. Să fugim de la un capăt la altul al lumii, pentru a ne bucura de răsărit şi apus. La malul mării, pe mantia brazilor, la poarta casei, pe fereastra spitalului, soarele răsare şi apune, maiestuos în smerenie. Oare, într-o viaţă, de câte ori ne-am bucurat de răsăritul şi de apusul soarelui?

Să respirăm bucuroşi florile vii ale primăverii şi frunzele căzute ale toamnei. Oare de câte ori am simţit bucurie la ninsoarea arămie a toamnei? Oare am văzut vreodată răsăritul şi apusul unei flori?

Să ne bucurăm ca de o îmbrăţişare la culesul roadelor. În afara copilăriei, de câte ori ne-am bucurat copilăreşte, la zdrobitul strugurilor?

Să ne bucurăm de zilele de noiembrie şi februarie aşa cum ne bucurăm de sărbători şi de vacanţă. Oare de câte ori am mers bucuroşi prin ploaia de toamnă şi prin viscolul iernii?

Să ne bucurăm de pietrele de râu care duc sonorităţile râului de munte către marea cea mare. Oare în ce sală grandioasă de concerte umpli căuşul palmelor cu valsuri, pentru a-ţi răcori faţa?

Să ne bucurăm de zborul buburuzelor care împlinesc dorinţa din jocul copilăriei noastre: „Gărgăriţă gărgărea, încotro e casa ta?”. Oare de câte ori am coborât din buldozerele noastre full option, ca să luăm în palmă o neînsemnată gărgăriţă care, fără sisteme computerizate la bord, ne arată drumul către mândruţa noastră sau mândruţul nostru?

Să ne bucurăm de spicul de grâu şi de fânul cosit, să ne bucurăm de sânzienele câmpului, să ne bucurăm de măceşele aprinse ce încălzesc crenguţele îngheţate, să ne bucurăm de focul din sobă, să ne bucurăm de bucuria albinelor.

Ştiţi cum se numeşte cea mai necunoascută floare de câmp sau cea mai neînsemnată insectă? De acelea să ne bucurăm!

Am secătuit pământul cu încrâncenarea, cu moartea simţurilor, cu mortificarea emoţiei şi a bucuriei.

Nimic nu e neroditor pe pământul în care omul sfinţeşte locul!

Să ne bucurăm de tot ceea ce am ignorat sau am uitat.

Aşa cum există un chip şi o asemănare a Pământului, există şi o trăire a lui spre bucuria noastră, în cele mai neînsemnate flori şi vieţuitoare, în cele mai ignorate trăiri, în smerenia răsăritului uitat.

Citește despre: