„Înainte de a aborda subiectul nostru, permiteţi-mi să mulţumesc mai întâi Înalt Prea Sfinţitului Iosif, mitropolitul nostru, pentru încrederea acordată, permiţându-ne să deschidem acest mare şantier de traducere în limba franceză a operelor principale ale Părintelui Dumitru Stăniloae, pentru a face mai bine cunoscută în francofonie forţa teologică a acestui important far al creştinătăţii. Mulţumim de asemenea Prea Fericirii Sale, Patriarhul Daniel, care a binevoit să facă o prefaţă la traducerea noastră. Mulţumirile noastre se adresează, de asemenea, Editurii Cerf, şi directorului său Părintele Nicolas-Jean Sed, care a înţeles tot interesul creştinilor de a avea acces în limba franceză la un titan al teologiei ortodoxe moderne. Nu uităm de asemenea calitatea şi rigoarea intelectuală a corectorilor şi remarcile şi sugestiile lor pertinente, care îşi găsesc aici expresia sincerei noastre recunoştinţe.

În tipul acestor ultime zile, am putut face mai multe comunicări asupra vieţii şi operei Părintelui Dumitru Stăniloae şi am putut răspunde la un interviu la France Culture, insistând asupra fundamentelor inspiraţiei sale teologice: gândirea filocalică, înrădăcinarea patristică şi în special cea în învăţătura Sfinţilor Maxim Mărturisitorul şi Grigore Palama, de asemenea în dialogul fructuos întreţinut cu filozofia, psihologia şi teologia modernă contemporană. Voi evita astăzi de a repeta aceste lucruri, deoarece precedentul vorbitor, doamna Lidia Stăniloae Ionescu ne-a descris un tablou foarte complet a operei tatălui său, punând accentul pe dimensiunea apofatică (sensibil diferită de cea a lui Vl. Losky), ca şi asupra chenosei, a relaţiilor psihologice între „Eu” şi „Tu”, între „eu” şi „tu” (le „moi” et „le toi”), pe linia dezbaterii virtuale de idei dezvoltate de Binswanger, asupra Rugăciunii lui Iisus şi a altor teme.

De o manieră destul de arbitrară, am ales deci să spun câteva cuvinte despre un punct precis al antropologiei operei Părintelui Dumitru Stăniloae care, după opinia mea e o constantă antropologică în opera sa: a treia dimensiune, cea a inimii.

Aspecte ale cardiologiei mistice a Părintelui Dumitru Stăniloae.

Cu teologia Părintelui Stăniloae, intrăm şi pătrundem din plin în teologia dragostei, a luminii şi a îndumnezeirii.

Ceea ce Vl. Losky remarca apropo de teologia luminii la Sfântul Grigore Palama şi anume că: „e foarte greu de a despărţi doctrina personală a Sfântului Grigore Palama de patrimoniul comun al Bisericii Ortodoxe”, prin faptul că în mod precis: „teologia ortodoxă este într-un anumit sens o operă comună proprie tuturor fiilor Bisericii, ancorată în experienţa generală, pe măsura facultăţilor fiecăruia” şi „pentru că scopul propriu al operei lui Palama consta într-o experienţă dogmatică a fundamentului vieţii mistice proprie ortodoxiei”, orientează afirmaţiile noastre. „De aceea, spunea Vl. Losky, consecinţele care se pot trage din teologia sa mistică, exprimă caracterul funciar al spiritualităţii ortodoxe”(1). În cadrul unei teologii echilibrate, cum le place unora să spună, cea a Părintelui Stăniloae este paradigmatică prin teologizarea Filocaliei şi prin pneumatizarea Dogmaticii.

Toată tensiunea vieţii ortodoxe este îndumnezeirea omului şi prin el, a cosmosului întreg sau a creaţiei. Părintele Dumitru Stăniloae care a scris o viaţă a lui Grigore Palama cu titlul: Viaţa şi învăţătura Sfântului Grigore Palama (2), căreia îi datorează în mare parte inspiraţia sa apofatică, este un palamist; aceasta explică de asemenea în mare măsură dinamica îndumnezeitoare care traversează tot Tratatul de Ascetică şi Mistică a Bisericii Ortodoxe, pe care vi-l prezentăm astăzi în limba franceză, în traducere proprie.

Această lucrare se înscrie într-o operă teologică monumentală, în care se află Dogmatica ortodoxă în trei volume (în curs de traducere franceză, pentru Editura Cerf), şi mai ales monumentala Filocalie în 12 volume (1947-1992), al cărui ultim volum a apărut cu un an înainte de moartea Părintelui D. Stăniloae. Totul ne face să credem că dacă Părintele Dumitru ar fi mai trăit, Filocalia sa s-ar fi îmbogăţit cu noi texte, pentru că dinamica filocalică n-are sfârşit, filocalia este, ontologic vorbind, epectazică, tot aşa cum epectaza este în mod funciar filocalică. De altfel, nu a inclus el în Filocalia sa, Ambigua lui Maxim Mărturisitorul şi triadele lui Grigore Palama, care nu apar în Filocalia greacă? Dacă ar trebui să găsesc o frază pentru a încerca să rezum creativitatea teologică a Părintelui Stăniloae, aş împrumuta-o de la Patriarhul Daniel, care, în prefaţa pe care Prea Fericirea Sa a binevoit s-o facă traducerii noastre, scrie că „Este impresionant de constatat în acelaşi timp fidelitatea pentru moştenirea Sfântului Maxim Mărturisitorul şi a Sfântului Grigore Palama, cât şi cunoaşterea şi folosirea filozofiei şi teologiei moderne occidentale, pe care o dovedeşte Părintele Dumitru Stăniloae. Astfel se amestecă într-o creativitate originală, teologia orientală şi patristică, filocalia, în cel mai larg sens al termenului şi  filozofia”.

Nu va surprinde deci dacă pe aceeaşi pagină, chiar în acelaşi