Sfântul Efrem și Sfântul Nectarie îmi sunt alături când toți îmi întorc spatele

Minuni - Vindecări - Vedenii

Sfântul Efrem și Sfântul Nectarie îmi sunt alături când toți îmi întorc spatele

    • Sfântul Efrem și Sfântul Nectarie îmi sunt alături când toți îmi întorc spatele
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Am dormit două săptămâni cu cartea Sfântului Efrem sub cap, din respect pentru persoana care mi-a dăruit-o, refuzând să o citesc. Într-o noapte, Iasmina a făcut o criză de astm şi, singură fiind cu ea, am simţit nevoia să deschid cartea Sfântului. Când am deschis-o, am nimerit mărturia despre un copil cu astm. Am mai deschis-o de două ori şi de fiecare dată a fost câte o mărturie a unui copil cu probleme de sănătate similare cu cele ale Iasminei. Am considerat că e un semn divin. Din clipa aceea, am citit cartea cu voce tare, să audă şi fetiţa mea.

Mă numesc Adriana F. şi sunt din Arad, iar fiica mea este Iasmina N., în vârstă de 6 ani. L-am cunoscut pe Sfântul Efrem acum un an, prin intermediul Sfântului Nectarie, care încă îşi face simţită prezenţa în vieţile noastre de acum un an, când l-am rugat să ne dăruiască o familie. Personal, nu l-am văzut pe Sfântul Efrem, dar a apărut în viaţa mea într-un moment de răscruce, când aveam multe probleme de sănătate şi fetiţa mea, Iasmina, care are spina bifida şi hidrocefalie, nu era tocmai bine. Eram dezamăgită de Ortodoxie şi vroiam să trec la pocăiţi, crezând ca astfel voi întâlni oameni buni, care să ne accepte aşa cum suntem, să ne iubească şi să ne sprijine.

Am dormit două săptămâni cu cartea Sfântului Efrem sub cap, din respect pentru persoana care mi-a dăruit-o, refuzând să o citesc. Într-o noapte, Iasmina a făcut o criză de astm şi, singură fiind cu ea, am simţit nevoia să deschid cartea Sfântului. Când am deschis-o, am nimerit mărturia despre un copil cu astm. Am mai deschis-o de două ori şi de fiecare dată a fost câte o mărturie a unui copil cu probleme de sănătate similare cu cele ale Iasminei. Am considerat că e un semn divin. Din clipa aceea, am citit cartea cu voce tare, să audă şi fetiţa mea.

Atunci eram caz social, iar din cauza problemelor noastre, puţinii prieteni ce-i mai aveam ne-au întors spatele. Sfântul Efrem ne-a schimbat mult vieţile în interior şi în exterior, ne-a adus o locuinţă pentru patru ani, prieteni noi, o viaţă nouă, un Părinte duhovnic ce a fost la Sfântul acasă şi care slujeşte la o biserică ce are hramul Sfântului Nectarie. El a adus în viaţa noastră şi alţi prieteni, adică noi sfinţi: Sfânta Parascheva şi alţi sfinţi necunoscuţi nouă până acum, precum și pe Părintele Arsenie Boca, și cu toții ne ajută. Ei sunt familia noastră, dimpreună cu Măicuţa Sfântă.

În prezent, fetiţa mea are 15 operaţii, dintre care 8 în ultimele patru luni din lupta noastră pentru viaţă. E un copil bun, credincios, deştept, pe care l-am cerut pentru întărirea în credinţă. Împreună cu ea au venit multe încercări, multe lecţii de viaţă şi patru ani de spitalizări, dar şi multe bucurii şi mulţi prieteni, care sunt Sfinţii. Nu sunt o persoană dogmatică, dar cu ajutorul Sfinţilor am devenit o persoană credincioasă. Eu şi Iasmina avem o credinţă vie, activă, pe care o împărtăşim în jurul nostru pe unde mergem. Am învăţat că sfinţii sunt prietenii noştri, ei ne susţin şi ne ajută necondiţionat atunci când oamenii îţi întorc spatele. Dar mai presus de toate este faptul că sfinţii nu te judecă, ci te ajută cu blândeţe şi răbdare să te schimbi, să te întăreşti în credinţă, să te întorci la Dumnezeu... Şi dacă ceri să-ţi arate clar prezenţa lor şi voinţa divină în viaţa noastră, îţi arată asta la fiecare pas.

În prezent, noi trăim minuni în fiecare zi. Primim ajutor financiar de la Dumnezeu, se deschid uşi care nu s-ar fi deschis altfel, apar medici noi care o pot ajuta. Iasmina iubeşte viaţa şi-L iubeşte pe Dumnezeu şi pe sfinţii Săi. Vrea să trăiască şi Dumnezeu o ajută în acest sens. Ea zice că viaţa înseamnă chin şi suferinţă, dar şi lucruri frumoase. Se împărtăşeşte săptămânal, uneori ţine post cu mine pentru Sfinţii Efrem şi Nectarie, pe care îi iubeşte mult.

În dimineaţa aceasta, deşi suntem în spitalul din Cluj, aşteptând a noua operaţie din cea de-a cincea lună de spitalizări repetate, Iasmina s-a împărtăşit având în braţe o părticică din moaştele Sfântului Efrem, adusă de preotul de la capela din spital. Poate că acesta a fost un semn că va fi bine şi un impuls care m-a determinat să scriu aceste rânduri.

Sfântul a făcut şi face multe minuni în vieţile noastre. E familia pe care nu am avut-o niciodată şi pe care sperăm să o avem. Aş vrea, cu ajutorul lui, să am şi un băieţel sănătos, care să poarte numele de Efrem-Nectarie. De când Sfântul Efrem a început să ne ajute, m-am rugat să-mi scoată în cale oameni care au nevoie de el, să-l pot mărturisi mai departe. Am dat în jur de 100 de cărţi şi 50 de acatiste şi iconiţe cu el. Nu-mi permit să le cumpăr, aşa că a trimis şi o prietenă (persoana prin care l-am cunoscut, de la biserica din Haşdeu unde se află papucul sfântului); ea le cumpără, eu le dăruiesc, Sfântul ne ajută pe amândouă. Aşa am găsit o cale prin care sfântul să poată ajuta încă mulţi alţi oameni în aceşti ani grei, cu multe încercări pentru toată lumea.

Aş putea scrie o carte cu minunile ce le-a făcut şi le face în viaţa noastră. Poate o voi face într-o zi, cu ajutorul Sfântului Efrem, pentru a putea întoarce multe suflete spre credinţă. Mulţumesc Sfântului Efrem pentru tot ajutorul şi pentru că este un prieten devotat şi un bun mijlocitor la Bunul Dumnezeu al tuturor celor care îi cer ajutorul. (Adriana F., 4 martie 2013, Cluj-Napoca)

(Sfântul Efrem cel Nou. Minuni în România, Editura Sophia, pp. 159-162)