Un fragment despre copilăria Mitropolitului Iosif cel Sfânt al Moldovei

Documentar

Un fragment despre copilăria Mitropolitului Iosif cel Sfânt al Moldovei

    • Un fragment despre copilăria Mitropolitului Iosif cel Sfânt al Moldovei
      Un fragment despre copilăria Mitropolitului Iosif cel Sfânt al Moldovei

      Un fragment despre copilăria Mitropolitului Iosif cel Sfânt al Moldovei

„Avea îndemânare deosebită la desen. Nu odată maică-sa l-a dojenit că-i acoperea pereţii de la spatele casei cu tot soiul de chipuri de oameni, vite, care, căruţe, pe care le zugrăvea cu cărbune cu uimitor meşteşug. Într-un rând a zugrăvit cu cărbune pe-o scândurică, netezită bine, chipul mamei lui, cu atâta asemănare, încât biata mamă l-a lăudat şi, după ce i-a dat un sorcovăţ, a luat scândurica şi-a aşezat-o frumos în casă, pe masă, pentru a o păstra”.

Ziarele ieșene de la începutul secolului al XX-lea prezentau, cu ocazia mutării la cele veşnice a mitropolitului Iosif Naniescu, mai multe crâmpeie din viaţa marelui și bunului mitropolit. Astfel, ziarul Curierul Românesc prezenta, în ediția sa din 25 ianuarie 1902, următoarele:

De mic copil Ioan era năzdrăvan: inteligent şi plin de vioiciune. La vârsta de nouă ani, aflându-se la scăldat la un iaz cu mai mulţi băieţaşi de vârsta lui, a scăpat pe unul din ei, care era să se înece într-o ştioalnă, scoţându-l de chică la mal. Altădată, maică-sa Teodosia, măsurându-l pe spate cu Sfântul Nicolai din cui, pentru că îşi rupsese iţarii într-un cireş, a spălat putina şi n-a mai dat pe acasă, decât după vreo două săptămâni, când a fost găsit la o stână de către un cumătru al părinţilor lui.

Fiind isteţ şi înzestrat cu o memorie admirabilă, ştia sute de pagini pe de rost din Psaltire şi Ceaslov. Avea îndemânare deosebită la desen. Nu odată maică-sa l-a dojenit că-i acoperea pereţii de la spatele casei cu tot soiul de chipuri de oameni, vite, care, căruţe, pe care le zugrăvea cu cărbune cu uimitor meşteşug. Într-un rând a zugrăvit cu cărbune pe-o scândurică, netezită bine, chipul mamei lui, cu atâta asemănare, încât biata mamă l-a lăudat şi, după ce i-a dat un sorcovăţ, a luat scândurica şi-a aşezat-o frumos în casă, pe masă, pentru a o păstra. Ioniţă era, însă, sfiicios nevoie mare…. Tot de mic arăta o deosebită tragere de inimă spre tagma călugărească”.