„În anul 1998 în biserica sfintelor muceniţe Credinţa, Nădejdea şi Dragostea şi a mamei lor, Sofia, se aflau moaştele Cuviosului Alexandru din Svir.

Împreună cu fiica mea Elena ne-am închinat la moaştele Sfântului cu una şi aceeaşi rugăminte ca Dumnezeu să-i dăruiască acesteia un prunc. Fiica mea s-a căsătorit devreme - la 18 ani. Acum are 38 ani. Toţi anii căsătoriei au fost ani de aşteptare zadarnică a pruncului. Şi, iată, minunea s-a săvârşit: în septembrie fiica mea s-a închinat la moaşte, iar în octombrie, după cum a reieşit mai târziu, a rămas însărcinată. La termenul rânduit i s-a născut o fetiță minunată. Această minune, dăruită de Dumnezeu pentru rugăciunile săvârşite la moaştele Cuviosului, s-a întâmplat după 19 ani de aşteptare.

Grija Cuviosului Alexandru ni s-a arătat şi pentru naşterea cu bine a acestui prunc, de care nu ne putem aminti fară înduioşare şi fără sentimentul recunoştinţei. Minunea constă în faptul că existenţa pruncului în pântecele mamei a fost tăinuită faţă de toată lumea, chiar şi mama însăşi a aflat despre sarcina ei abia cu zece zile înainte de naştere. De câţiva ani ea se afla sub supravegherea endocrinologului. În perioada sarcinii, adresându-se medicului, Elena i-a spus că pântecele ei se tot măreşte.

De fapt, Cuviosul Alexandru din Svir a ascuns acest prunc până la naştere. Eu îi mulţumesc în fiecare zi Cuviosului Alexandru pentru naşterea micuţei Maria. Căci el L-a rugat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a dăruit această bucurie, această minune adevărată”.

(Sfântul Alexandru din Svir, Proorocul Sfintei Treimi, Ed. Egumenița, 2009, p. 163)