Ne aflăm în faţa Mănăstirii Vatopedu, cu hramul Buna Vestire. Este una din cele mai vechi şi mai mari mănăstiri athonite, a doua în ordine ierarhică după Marea Lavră. Aşezată la malul mării, pe latura de nord a peninsulei Athos, pe un platou însorit, adăpostită de o parte de munţi şi păduri, iar de cealaltă de livezi, de grădini şi de vii. Mănăstirea Vatopedu uimeşte privirea şi inima prin măreţia construcţiei, prin numeroasele turnuri, prin vechime, prin frumuseţea slujbelor şi prin bogatul tezaur de artă, cultură şi tradiţie milenară ce se păstrează aici.

Din punct de vedere istoric Mănăstirea Vatopedu este considerată cea mai veche mănăstire din Sfântul Munte. Prima aşezare, după tradiţie, datează din anul 383. Fiind distrusă de mai multe ori, în secolul IX a fost refăcută de trei fraţi: Atanasie, Antonie şi Nicolae, călu­găriţi aici. În secolul al XI-lea ajunge mănăstire mare cu sute de călugări. În anul 1204, cruciaţii au ucis mai mulţi călugări în Vatopedu şi au devastat mănăstirea. Biserica, cu hramul Buna Vestire, datează din secolul al XI-lea, cu frescă din anul 1312.

Intrăm în marea incintă, conduşi de arhimandritul Atenagora. Clădirile şi biserica sunt curate şi bine întreţinute. Apoi ne închinăm în biserică la icoanele miraculoase ale Maicii Domnului. Cea dintâi icoană făcătoare de minuni este numită „Ctitorița” şi stă în sfântul altar. Pe timpul arabilor a fost ascunsă într-o mică fântână, sub sfânta masă, cu o lumânare aprinsă lângă ea. După 72 de ani, icoana a fost găsită acolo nevătămată şi cu lumânare aprinsă alături. Sărutăm icoana şi lumânarea care se păstrează.

Altă icoană miraculoasă este numită „Izvorâtoarea de mir”, care a izvorât untdelemn pe timpul foametei. A treia icoană miraculoasă a Maicii Domnului este numită „Junghiata”. Se păstrează într-un paraclis alături de biserică. Această icoană a fost lovită în obraz de un diacon, din lucrare diavolească, şi a curs sânge. Se vede jos, sub icoană, mâna uscată a diaconului care a lovit-o.

A patra icoană miraculoasă a Maicii Domnului se numeşte „Izbăvitoarea de barbari”. De multe ori, această icoană a scăpat mănăstirea de năvălirea barbarilor, care veneau să prade şi să ucidă pe călugări. Odată, însă, când au năvălit piraţii pe mare, Maica Domnului se ruga Mântuitorului să apere mănăstirea, iar Pruncul Iisus a pus mâna la gura Maicii Domnului să nu se mai roage pentru aceasta, că voia să dea pe călugări în mâinile păgânilor pentru oarecare păcate. Până astăzi se vede pe icoană mâna Pruncului Iisus la gura Maicii Domnului!

Ne închinăm apoi la moaştele principale din biserică, şi anume: Capul Sfântului Grigorie Teologul, care se păstrează într-o cutie de argint aurit, donată de Maria, soţia lui Şerban Cantacuzino, şi Maria Bălăceanu, cu inscripţia: „Pentru Mănăstirea Vatoped, anul 1709”. Apoi craniile Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Modest al Ierusalimului, Andrei al Candiei şi al Mucenicului Iacob Persul; piciorul Sfântului Apostol Vartolomeu şi mâna Sfântului Mucenic Pantelimon; brâul Maicii Domnului şi multe altele, precum şi moaştele întregi ale Cuviosului Evdochim de la Vatopedu.

Biblioteca Mănăstirii Vatopedu este cea mai bogată din Sfântul Munte. Conţine 1700 manuscrise, dintre care 150 manuscrise de muzică, 625 manuscrise rare pe pergament şi 25 suluri pe pergament, datând din secolele IX-XIV. Are şi peste 10.000 cărţi tipărite, multe originale, printre care şi cărţi româneşti de cult, în chirilică. Printre numeroasele documente vechi bizantine, slavone şi turceşti, păstrează şi unele documente româneşti de danie, din secolele XV-XIX, încă nestudiate. Tezaurul adăposteşte numeroase veşminte de fir, sfinte vase, broderii, evanghelii etc. din epoca de glorie a Bizanţului, şi multe icoane pe lemn, de mare valoare.

În prezent Mănăstirea Vatopedu este idioritmică şi are 20 de călugări conduşi de trei epitropi. În incintă are 10 paraclise, iar în afară trei: Schitul Sarai din Kareia, cu hramul Sfântul Apostol Andrei, fără monahi; Schitul Vatopedului din apropiere, cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cu peste 20 de chilii şi câţiva sihaștri, şi Schitul Calimiţa cu 7 colibe locuite de români, la un ceas depărtare. Aici au sihăstrit mulţi monahi din ţară, iubitori de linişte şi rugăciune, printre care şi mitropolitul Grigorie Dascălu, în anii tinereţii. În prezent, schitul este rămas în paragină.

De Vatopedu aparţin şi chiliile din împrejurimi care formează Sihăstria Colciu, în număr de peste 20, dintre care 3 sunt româneşti. În aceste chilii s-au nevoit mulţi cuvioşi ca: Nicodim Dascălu, Sfântul Grigorie Palama, Agapie şi Maxim şi Cuviosul Evdochim.

Ne închinăm din nou în biserică, cântăm axionul Maicii Domnului, mulţumim părinţilor pentru primire şi coborâm la malul mării.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Pelerinaj la Locurile Sfinte, Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1992, pp. 441-442)