Fericiți sunt aceia care au ajuns măcar o dată în viață la Locurile Sfinte din Israel

Locuri de pelerinaj

Fericiți sunt aceia care au ajuns măcar o dată în viață la Locurile Sfinte din Israel

    • Fericiți sunt aceia care au ajuns măcar o dată în viață la Locurile Sfinte din Israel
      Foto: Tudor Zaporojanu

      Foto: Tudor Zaporojanu

Israelul este Țara mângâierii oricărui creștin din lume, pentru că din punct de vedere spiritual toți ne regăsim aici, la poalele Crucii de pe Golgota.

În viața aceasta toți suntem călători, însă unii se învrednicesc a călători chiar și pe cărările pe care a călătorit Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe acest pământ.

Fericiți sunt aceia care au ajuns măcar o dată în viața lor la Locurile Sfinte din Israel și au putut călători în această țară binecuvântată de Dumnezeu, țara lui Avraam, Isaac și Iacob, iar pentru noi creștinii, țara lui Iisus Hristos.

Israelul este Țara mângâierii oricărui creștin din lume, pentru că din punct de vedere spiritual toți ne regăsim aici, la poalele Crucii de pe Golgota.

Dumnezeu l-a ales pe poporul lui Israel, apoi prin Hristos și pe noi, toate neamurile de pe pământ, semn că toți avem Același Părinte, Care ne iubește prin Hristos Domnul.

Hristos ne-a lăsat pe pământ pacea Sa, în care să trăim, să muncim, să ne rugăm, pentru ca de la o margine la alta a pământului Dumnezeu să-Și reverse binecuvântarea Sa peste toată făptura creată din iubirea Sa nemărginită.

Mărturii despre relația directă dintre Dumnezeu și om le găsim în Sfintele Scripturi, în documentele istorice, dar și în „memoria vie” a Locurilor Sfinte din Israel.

Călătorind pe Drumul Crucii îți dai seama mai bine cât de mult a iubit Dumnezeu lumea, căci la sfârșitul acestui drum, pe Golgota, Hristos Fiul lui Dumnezeu Se Jertfește pe Sine pe Altarul Crucii și așa Drumul Crucii devine Drumul Iubirii Care S-a jertfit pentru noi. (Părintele Ioan din Carpați - IPS Ioan, Arhiepiscop al Covasnei și Harghitei - 2006)

(Părintele David Pristavu, Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt, 2006)