Un infinit dor de mântuire: Părintele Hrisostom Dănilă de la Mănăstirea Bucium

Documentar

Un infinit dor de mântuire: Părintele Hrisostom Dănilă de la Mănăstirea Bucium

    • călugăr
      Un infinit dor de mântuire: Părintele Hrisostom / Foto: Oana Nechifor

      Un infinit dor de mântuire: Părintele Hrisostom / Foto: Oana Nechifor

    • Părintele Hrisostom
      Părintele Hrisostom

      Părintele Hrisostom

Urmându-i exemplul, în colțișorul nostru de rugă, să găsim de acum înainte câteva momente și pentru părintele cel drag. Să îl pomenim în rugăciunile noastre și, cu îndrăzneală, să cerem la rându-ne binecuvântare, pomenire și mijlocire de la Părintele, acolo Sus.

În smerită smerenie, întru totul înveșmântat în lanțul tăierii voii proprii și cu brațele iubirii larg deschise pentru toată lumea - astfel îl putea afla până mai zilele trecute orice credincios ce trecea pragul mănăstirii Bucium, pe Părintele Hrisostom Dănilă.

Din durerile și încercările proprii și-a găsit poate bunul Părinte puterea și înțelepciunea de a nu neglija nicio împrejurare de a mângâia, îndruma, întări și liniști inima aproapelui. O confirmă, cu fiecare cuvânt, istorisirile și amintirile celor care, cercetându-l, au aflat alinare, îngăduință și răspunsuri, adeseori, îndelung căutate. Ca un părinte bun, primea cu răbdare pe fiecare, blagoslovind, făcând să bată inima cu putere și conștiința să-și revină-n fire. Cu dragoste, prin cuvinte puține, dar pline de duh, reușea apoi să aducă picături de lumină în unghere prăfuite de patimi și împătimiri din sufletul celor ce îl căutau, încredințându-le că în Dumnezeu totul este cu putință.

Nenumărate rugăciuni a înălțat bunul Părinte pentru noi toți - cu bucurie, cu liniște, cu infinit dor de mântuire. Pe fiecare dintre cei ce îl rugau îi pomenea în rugăciune, îi sfătuia, îi ocrotea. Pentru toți găsea și vreme și destulă inimă... Nu pleca nimeni nemângâiat sau alinat, dar nici odihnit în patimi. Acesta era și îndemnul și totodată „lecția” cu care plecai după o întâlnire, oricât de scurtă, cu Părintele: aceea de a asuma și a duce mai departe, cu (măcar) puțin mai multă râvnă și implicare, lupta cu patimile, cu neputințele sălășluite-n suflet și în trup. Cum altfel ar putea fi șlefuită și atinsă odihna mântuirii decât printr-o „neodihnă” a patimilor? Părintele o știa cu prisosință - întreaga-i viață a luptat frumos, rămânând un exemplu de om al lui Hristos până la ultima picătură de suflare.

Urmându-i exemplul, în colțișorul nostru de rugă, să găsim de acum înainte câteva momente și pentru părintele cel drag. Să îl pomenim în rugăciunile noastre și, cu îndrăzneală, să cerem la rându-ne binecuvântare, pomenire și mijlocire de la Părintele, acolo Sus!

Citește despre: