El primise de la Dumnezeu o fire bună şi fusese înzestrat cu toate darurile spirituale şi materiale. Cauza creării omului şi a lumii o arată Sf. Maxim Mărturisitorul când spune: „Dumnezeu, Cel supraplin, n-a adus cele create la existenţă fiindcă avea lipsă de ceva, ci ca acestea să se bucure, împărtăşindu-se de El pe măsura şi pe potriva lor, iar El să se veselească de lucrurile Sale, văzându-le pe ele veselindu-se şi săturându-se fără săturare de Cel de care nu se pot sătura”(Capete despre dragoste,III, 46, în Filocalia, vol. III).

Din cartea biblică Facerea aflăm că Dumnezeu a întemeiat raiul ca loc special pentru Adam şi Eva. Acest loc are o deosebită importanţă, deoarece se dovedeşte încă de la început grija lui Dumnezeu manifestată pe două planuri: mai întâi raiul era menit să fie nu numai un loc al fericirii paradisiace a primilor oameni, ci şi loc special în care aceştia ar fi avut posibilitatea să crească în comuniunea cu Dumnezeu până la asemănarea lor cu Creatorul.

Omul a fost creat cu trup și suflet după chipul lui Dumnezeu

Trupul şi sufletul omului sunt aduse la existenţă deodată şi nu a existat un timp în care să fi fost doar trupul, fără suflet sau doar sufletul, fără trup: „Aşa cum trupul nu începe să se formeze de la sine sau printr-un proces anterior, ci are de la început în sine sufletul, ca factor deosebit de natura lui, tot aşa nici sufletul nu exista înainte de a începe să se formeze trupul său” (Preot Prof. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. I, 1996, p. 259). Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi spre asemănarea cu El, iar modelul era Hristos Care urma să Se întrupeze, după cum ne învață Sf. Grigorie Palama. Pentru crearea acestuia, Sfânta Treime a ţinut sfat: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26). El a fost creat cu trup şi suflet după chipul lui Dumnezeu. Datorită acestui chip nici un om nu trebuie dispreţuit, întrucât aceasta este adevărata valoare a omului: faptul că în el a fost sădit chipul lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi menţionează că în acest chip sunt cuprinse darurile oferite de Dumnezeu: existenţă, stăpânire asupra întregii naturi, libertate, raţiune, voinţă, sentiment etc. Prin acestea, omul se împărtăşeşte de Raţiunea, Voinţa şi Dragostea dumnezeiască şi se deosebeşte de celelalte vieţuitoare. Pe acestea el trebuia să le folosească pentru a ajunge la Dumnezeu. Omul, fiind creat după chipul lui Dumnezeu, era împodobit în Paradis cu intelect, simţire şi voinţă liberă, putând privi astfel la Dumnezeu şi să afle în El întreaga sa desfătare.

Omul – liant între cer și pământ

Omul a fost adus la existenţă în ziua a şasea a creaţiei, la sfârşitul ei, printr-un act special, pentru a fi încununarea a tot ceea ce crease Dumnezeu până atunci, menit să fie legătura dintre cer şi pământ, dintre puterile cereşti (îngerii) şi vieţuitoarele de pe pământ. Ca să poată împlini această menire, el a fost creat de Dumnezeu cu tot ce era necesar pentru aceasta, iar în firea omului se pot observa trăsături care se apropie de cele ale îngerilor dar şi trăsături care-l duc pe om la asemănarea cu animalele. Referitor la aceasta, Sf. Grigorie de Nyssa ne învaţă că „firea omenească stă la mijloc între două extreme, opuse una alteia, între fiinţele dumnezeieşti şi netrupeşti, pe de-o parte, şi viaţa dobitoacelor şi a vietăţilor necugetătoare, pe de altă parte ... de la Dumnezeu el a primitcugetul şi puterea de judecată, care este comună pentru bărbat şi femeie, iar din lumea necugetătoarelor, omul are alcătuirea trupească şi toate cele trupeşti ...”(Despre facerea omului, PSB,vol. 30, p. 48).

Spre deosebire de celelalte vieţuitoare, pe om l-a înzestrat Dumnezeu şi cu capacitate creatoare, stăpânitoare şi împărătească, aşa cum arată şi Cuviosul Nichita Stithatul când spune: „Precum Ziditorul tuturor a avut în Sine, înainte de a face toate din cele ce nu sunt, cunoştinţa, firile şi raţiunile tuturor lucrurilor, ca un Împărat al veacurilor şi ca un mai înainte ştiutor, aşa l-a făcut şi pe omul plăsmuit după chipul Său, ca împărat al zidirii, să aibă raţiunile, firile şi cunoştinţa tuturor lucrurilor în sine”(Cuv. Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, III, 10,în Filocalia, vol. VI).

Omul – rege al universului, coroană și stăpân al creației

Dumnezeu a creat cerul şi pământul, le-a împodobit cu frumuseţe, iar la sfârşit l-a creat pe om, pentru el şi pentru fericirea lui fiind create toate cele văzute, căci omul era împăratul întregii creaţii, stăpân al făpturii. Înainte de căderea în păcat,