Depresia, cauză de incapacitate la nivel mondial

Stil de viaţă

Depresia, cauză de incapacitate la nivel mondial

    • Depresia, cauză de incapacitate la nivel mondial
      Depresia, cauză de incapacitate la nivel mondial

      Depresia, cauză de incapacitate la nivel mondial

Un studiu apărut în publicația PLoS Medicine, citat miercuri de BBC, relevă că depresia este a doua cea mai frecventă cauză de incapacitate în lume, după durerile de spate. De aceea, această afecțiune trebuie abordată ca o prioritate de sănătate publică globală, consideră experții care au realizat studiul.

În cadrul studiului experții au făcut comparație între depresia clinică și alte peste 200 de boli și afecțiuni care creează dizabilități, iar concluzia a fost că depresia "reprezintă o problemă majoră și trebuie să i se acorde mult mai multă atenție decât în prezent", a declarat dr.Alize Ferrari, de la Școala de sănătate publică a Universității Queensland (Australia), care a realizat studiul.

Conform experților care au efectuat studiul, impactul depresiei variază pe plan global între diferite țări și regiuni, datele studiului atătând că incidența depresiilor grave este cea mai ridicată în Afganistan și cea mai scăzută în Japonia.

De cele mai multe ori, povara pe care o reprezintă depresia tinde să fie mai ridicată în țările cu venituri mici și mijlocii și mai scăzută în țările cu venituri mari, a remarcat dr.Ferrari, potrivit căreia, deși factorii de decizie au făcut eforturi să aducă în atenție această problemă, mai sunt multe de făcut. "Problemele de sănătate mintală sunt de multe ori un stigmat", a menționat medicul citat de BBC.

Dr.Daniel Chisholm, de la Departamentul pentru sănătate mintală al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a subliniat că, pe plan mondial, doar o mică proporție din cei afectați de depresie sunt tratați sau diagnosticați.

OMS a lansat recent un plan de acțiune globală privind sănătatea mintală, menit să-i determine pe factorii de decizie să devină conștienți în legătură cu aceste aspecte, amintește BBC.

Citește despre: