Cinci remedii cu piper negru

Stil de viaţă

Cinci remedii cu piper negru

    • Cinci remedii cu piper negru
      Cinci remedii cu piper negru

      Cinci remedii cu piper negru

Piperul este bogat în fibre, fier și mangan, ajută la buna funcționare a creierului, îmbunătățește digestia, previne ulcerul gastric și cancerul de colon și are proprietăți antidepresive.

Pentru a favoriza scăderea în greutate, într-o ceașcă cu apă călduță, adăugați o pătrime de linguriță de piper negru măcinat, 2 lingurițe de suc proaspăt de lămâie și o linguriță de miere de albine. Consumați câte o ceașcă din acest preparat cu 10-15 minute înainte de fiecare masă.

Pentru a elimina balonarea, combinați o linguriță de piper negru măcinat cu 2 lingurițe de chimen măcinat și 2 lingurițe de fructe de anason măcinate. Se consumă o pătrime de linguriță înainte de fiecare masă și în timpul meselor, sau poate fi adăugat în mâncăruri, drept condiment.

Împotriva eczemelor și alergiilor pielii, faceți o pastă din piper măcinat și unt clarifiat (ghee) și aplicați pe zona afectată, masând ușor. După 30 de minute, o oră, clătiți cu apă călduță.

Tusea iritativă și tusea uscată se pot ameliora dacă se consumă 2 vârfuri de cuțit de piper amestecate cu 4 lingurițe de miere și cu puțină zeamă de lămâie.

Efectul de coajă de portocală care apare în cazul celulitei se poate remedia dacă se fac împachetări regulate cu argilă albă în care s-a amestecat piper negru măcinat.

*Materialele de pe acest site au caracter informativ. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Citește despre: