Cum să primim și noi pacea pe care o aduce Hristos?

Puncte de vedere

Cum să primim și noi pacea pe care o aduce Hristos?

    • Cum să primim și noi pacea pe care o  aduce Hristos?
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Vedem în Evanghelie că ascultarea e precizată ca sursă de har, ca sursă de pace în inimile noastre. Toma trăiește ceea ce trăim cu toții, aude și nu crede, după care Îl vede pe Hristos și parcă tot nu crede. Abia atunci când începe dialogul cu Hristos, îndoiala lui Toma este biruită și Toma devine teolog, în sensul de văzător de Dumnezeu, vorbitor despre Dumnezeu.

Scrisori din Occident (XVI)

Sfântul Grigorie Palama ne atrage atenția că, de regulă, dacă ne uităm la cele unsprezece Arătări ale lui Hristos de după Învierea Sa, în majoritatea situațiilor Hristos se arată Apostolilor Săi, adunați laolaltă. De aici înțelegem că doar în lupta noastră de a ne închega duhovnicește, de a aparține unei familii duhovnicești sunt șanse să primim și noi, ca Apostolii, pacea pe care o aduce Hristos. Sfântul Teofilact al Bulgariei chiar tâlcuiește și spune că Toma, îndoielnic fiind la inimă în ale credinței, nu s-a învrednicit să fie prezent când Hristos a venit în mijlocul lor. Și prin aceasta ne arată cât este de important să avem un cuget obștesc. Iar cugetul obștesc e ca în familie – dacă familia hotărăște să plece în vacanță, în principiu, cam toți se duc, dacă familia hotărăște să cumpere o casă, toată familia se îndreaptă spre acest efort, spre această provocare. De aceea, în mănăstiri și în parohii totul se zidește în jurul unui duhovnic, care dă o linie. În momentul în care eu intru în dizarmonie cu părintele și cu frații mei, mă autoexclud și mă fac asemenea lui Toma. Și de câte ori Dumnezeu vrea să-mi confirme din cele ale credinței, eu voi fi îndoit (dar oare chiar așa e?). Pentru acest lucru lecția lui Toma este importantă, pentru că ne cheamă la această unitate.

Când Toma se alătură din nou primește, poate, mustrarea, dar și învățătura de la cei care fuseseră de față. Atunci se face vrednic, după o săptămână, să vadă pe Hristos Cel Înviat. Și Sfântul Teofilact spune că această săptămână este pentru Toma răgaz de pocăință, răgaz de pregătire, răgaz de smerire a cugetului. Vă dați seama că nu i-a fost ușor în perioada aceasta, când el încerca să-i convingă pe ceilalți zece că n-are cum să învie Iisus, iar ei îi spuneau că tocmai aceasta este experiența lor. Într-un final, se smerește Toma și se face compatibil cu ei, cu frații săi, reintră în duhul unității și se întâlnește cu Hristos.

Lucrul acesta este important pentru că vedem în Evanghelie că ascultarea e precizată ca sursă de har, ca sursă de pace în inimile noastre. Toma trăiește ceea ce trăim cu toții, aude și nu crede, după care Îl vede pe Hristos și parcă tot nu crede. Abia atunci când începe dialogul cu Hristos, îndoiala lui Toma este biruită și Toma devine teolog – în sensul de văzător de Dumnezeu, vorbitor despre Dumnezeu – sintetizând atât de bine că el crede că cele două firi, cea omenească, „Domnul meu” și cea dumnezeiască „Dumnezeul meu” sunt una în Persoana lui Hristos Cel Înviat.

Citește despre: