Cum să ajungi frumos, deştept, bogat. Şi de neam bun

Puncte de vedere

Cum să ajungi frumos, deştept, bogat. Şi de neam bun

    • Cum să ajungi frumos, deştept, bogat. Şi de neam bun
      Cum să ajungi frumos, deştept, bogat. Şi de neam bun

      Cum să ajungi frumos, deştept, bogat. Şi de neam bun

Deşi toată lumea o îndemna să se mărite, Ecaterina le răspundea că nu doreşte să ia de soţ un bărbat care nu are cele patru calităţi pe care le are şi ea: adică să fie frumos, deştept, bogat şi de neam împărătesc. Şi cum nu se găsea, în acea epocă, nici unul care să cumuleze toate aceste daruri, ea prefera să fie singură. Şi noi ar trebui să fim conştienţi de aceste daruri pe care le avem. Unii se vor mira la aşa o afirmaţie: „Bine, chiar dacă mai sunt persoane ce ar avea una sau mai multe dintre aceste patru calităţi, totuşi, e sigur că nu toţi oamenii le cumulează pe toate patru la un loc!”. Iar eu am să contrazic, în rândurile de mai jos, pe unii ca aceştia.

În oricare dintre vieţile sfinţilor ne putem regăsi, chiar dacă propria noastră viaţă este, momentan, una în care abia reuşim să ne facem rugăciunile de dimineaţă şi cele de seară. Să luăm ca exemplu viaţa Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina. Ecaterina era o tânără fecioară care trăia în cetatea Alexandriei, în timpul împăratului păgân Maximin (la începutul secolului al IV-lea). Era extraordinar de frumoasă, foarte învăţată, cu multe averi şi se trăgea din neam nobil. Haideţi să vedem, împreună, care este povestea întâlnirii ei cu Hristos, povestea ei de dragoste cu Domnul. Căci fiecare întâlnire a noastră cu Dumnezeu, fiecare clipă petrecută în mod real cu El nu este altceva decât o mare, nesfârşită poveste de dragoste.

Deşi toată lumea o îndemna să se mărite, Ecaterina le răspundea că nu doreşte să ia de soţ un bărbat care nu are cele patru calităţi pe care le are şi ea: adică să fie frumos, deştept, bogat şi de neam împărătesc. Şi cum nu se găsea, în acea epocă, nici unul care să cumuleze toate aceste daruri, ea prefera să fie singură. Şi noi ar trebui să fim conştienţi de aceste daruri pe care le avem. Unii se vor mira la aşa o afirmaţie: „Bine, chiar dacă mai sunt persoane ce ar avea una sau mai multe dintre aceste patru calităţi, totuşi, e sigur că nu toţi oamenii le cumulează pe toate patru la un loc!”. Iar eu am să contrazic, în rândurile de mai jos, pe unii ca aceştia.

Frumuseţea este în noi. Nu toţi suntem potriviţi spre a poza în revistele de modă, deci nu despre asta este vorba, ci despre o frumuseţe ce o copleşeşte pe cea fizică. Trupul meu este un lucru minunat şi are capacitatea de a se îmbrăca în frumuseţea care izbucneşte dinăuntru, cu o condiţie: ca în inima mea să-L am pe Dumnezeu. Sfântul Ioan Maximovici şi monahia Teodosia sau Zorica Laţcu (în portretele de bătrâneţe) sunt doar două dintre exemplele de oameni ale căror trăsături fizice, aparent inestetice, sunt extrem de spiritualizate, încât fotografiile lor dezvăluie o frumuseţe ce răzbate de dincolo de cele pământeşti. Astfel, frumuseţea este în noi, trebuie doar adusă la suprafaţă.

Putem fi deştepţi. Pentru că deşteptăciunea autentică nu înseamnă cumul de cunoştinţe, veleităţi enciclopedice, ci înţelepciune. Când ne luminează Dumnezeu mintea, chiar dacă avem doar patru clase, primim har spre a vorbi despre realităţi de nepătruns chiar şi de către un întreg sobor de savanţi.

Suntem bogaţi. Asta pare mai greu de crezut, s-ar zice că aici mi s-a înfundat. Dar nu-i aşa, chiar suntem bogaţi! Nu în sensul că ne fâlfâie prin conturi nişte milioane de euro. Căci, ce înseamnă să fii bogat? Înseamnă să ai o hârtiuţă sau mai multe, să zicem, care să ateste că deţii ceva. Dar, cine ne opreşte să credem că deţinem întreg universul, care a fost special creat pentru noi? N-a spus Dumnezeu: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1, 28)? Dacă eu spun că munţii sau marea sau câmpiile sunt darul lui Dumnezeu pentru mine, ce-mi poate face acela care are un biet act de proprietate în buzunar? Oricum, el va pierde totul, la moarte, iar cel ce crede în Dumnezeu va primi totul, după obşteasca înviere. Încât, mai important e cine le moşteneşte, în veşnicie, nu cine le are trecute în catastife, vreme de câţiva ani.

Toţi suntem de neam bun, împărătesc chiar. Absolut toţi. Dacă mergem pe arborele genealogic, ajungem să constatăm că toţi suntem fiii lui Adam, care este „fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38). Ca să nu mai pomenim de faptul că cei botezaţi sunt înfiaţi de Dumnezeu, căci Însuşi Fiul lui Dumnezeu ne-a zis: „Eu sunt viţa, voi sunteţi  mlădiţele” (Ioan 15, 5). De aceea, nobil, împărătesc, cu adevărat, nu e cel cu „sânge albastru”, ci cel ce devine dumnezeu după har.

Revenind la Ecaterina, să încercăm şi noi, aşadar, să avem conştiinţa faptului că suntem făpturi minunate şi nu ne putem însoţi cu oricine, mai ales cu cei ce sunt sub demnitatea noastră (a se citi: demonii). Să căutăm pe Cel Ce este mai presus de noi, înzestrat cu daruri peste fire. Aşa a ajuns Ecaterina să fie îndrumată la un sihastru creştin, ce stătea retras într-o peşteră şi care i-a zis că există un Bărbat mai frumos, mai deştept, mai bogat şi de neam mai bun decât ea. I-a dăruit icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe şi i-a spus să se roage acestei Maici, ca ea să-I arate pe Fiul Său, pe acest Mire Preafrumos. Aşa a ajuns Ecaterina să se boteze şi să mărturisească pe Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, suferind groaznice chinuri din partea autorităţilor păgâne, dar nelăsându-se despărţită nici o clipă de dragostea Lui. A murit doar după ce i-a fost tăiat capul cu sabia, iar sfintele ei moaşte au fost duse pe Muntele Sinai. Astăzi, ele se află acolo, în mănăstirea ce-i poartă numele, iar pelerinii care ajung la această mănăstire primesc un inel, asemănător celui pe care Ecaterina l-a primit de la Însuşi Hristos, spre logodire, atunci când s-a botezat.

Iată cum ne putem evalua propria viaţă, prin prisma vieţii Sfintei Ecaterina. Chiar şi după criteriile lumii de azi, ce am putea alege pentru noi şi pentru viaţa noastră mai mult decât a deveni frumoşi, deştepţi şi bogaţi, având şi conştiinţa unei obârşii dumnezeieşti? Ce ne-ar putea mulţumi mai mult? Vom conştientiza cu câte daruri minunate ne-a înzestrat Dumnezeu sau, în loc să căutăm a primi mai mult decât acestea – adică pe Însuşi Dăruitorul, le vom cheltui, le vom risipi, ne vom lipsi până şi de ele?