Cartea „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul”, o radiografie curată a unei istorii aproape uitate

Puncte de vedere

Cartea „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul”, o radiografie curată a unei istorii aproape uitate

    • Cartea „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul”, o radiografie curată a unei istorii aproape uitate
      Cartea „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul”, o radiografie curată a unei istorii aproape uitate

      Cartea „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul”, o radiografie curată a unei istorii aproape uitate

Viața episcopului Eugeniu Laiu, așa după cum ne-o descoperă cu acuratețe și măiestrit condei părintele Dumitru Valenciuc, este demnă de filele Patericului. De aceea merită știută. Epilogul vieții pământești confirmă acest lucru: câinele Leu, neprefăcutul prieten al vlădicului părăsit și umilit, și-a jelit stăpânul, urlând continuu. Pentru a se putea desfășura slujba înmormântării, starețul mănăstirii a recurs la un gest extrem: l-a pus într-un sac, ducându-l la Mănăstirea Almaș. Inexplicabil pentru unii, la finalul înmormântării, camaradul celui pogorât recent în lacomul pământ a intrat în curtea mănăstirii, îndreptându-se către locul unde a fost depus bunul vlădică ca să-și înceapă lungul priveghi. Refuzând hrana, Leu s-a sfârșit la câteva zile pe țărâna încă reavănă a proaspătului mormânt.

Istoria Bisericii Ortodoxe Române de după 1944 conține multe pagini încă necunoscute, care deslușite pot contribui la o cunoaștere cât mai reală a luptei duse de Ortodoxia românească în fața tăvălugului bolșevic ateu. O astfel de filă  până mai ieri aproape necunoscută, o constituie viața și activitatea episcopului Eugeniu Laiu, unul din mulții vlădici ai Bisericii noastre străbune, pe care regimul comunist i-a suspus la umilințe greu de imaginat astăzi, dar care și-au păstrat neștirbită credința și demnitatea. Viața și lucrarea atât de zbuciumată a acestui vlădică, au fost așezate în paginile cărții cu titlul „Arhiereul Eugeniu Laiu Suceveanul” de către preotul bucovinean  Dumitru Valenciuc. Autorul, pe lângă slujirea la altarul unei frumoase ctitorii ștefaniene din Volovăț-Rădăuți, plugărește cu aceeași dragoste și în ogorul culturii românești, trudind  la scoaterea  de sub praful istoriei și din bezna ignoranței a vieții multor slujitori ai sfintelor altare, care și-au iubit neamul, Biserica și credința străbună.

După un șir lung de lucrări în acest domeniu, preotul Dumitru Valenciuc ne-a mai dăruit încă o carte, în care a adunat cu dragoste și multă acribie, mărturii inedite despre un vlădică prea puțin cunoscut, deși a avut o viață și o slujire demnă de filele patericului. Lucrarea a apărut recent la editura Cygnus, Suceava, 2014, având 185 pagini, finalul fiind ocupat de o bogată cronică în documente și imagini, reflectând viața și activitatea protagonistului scrierii. Lectura cărții descoperă iubitorului de istorie momente frumoase din viața monahală  de la  începutul de secol XX, cu strădaniile unor figuri luminoase din istoria Bisericii Ortodoxe Române, care s-au angajat în trudnica lucrare de a școli monahii din chinoviile românești. În acest context, junele Ion, originar din satul Certieni, com. Bărgăoani, jud. Neamț, primul din cei șapte copii ai familiei Nicolae și Maria Laiu, a cunoscut viețuirea monastică din Mănăstirea Neamț, unde era stareț înțeleptul cărturar și episcop Narcis Crețulescu. După terminarea studiilor gimnaziale, Ioan Laiu s-a închinoviat în obștea marii lavre, unde a fost îndrumat duhovnicește de călugări cu viață îmbunătățită, între care și unchiul său, ieromonahul Pimen Gheorghiu, care, trimis cu ascultarea de casier la Mănăstirea Horaița, l-a luat și pe nepotul său. Practic de la Horaița a început viața monahală a vlăstarului nemțean.

Autorul cărții prezintă aspecte emoționante din viața de novice, călugăria, dar și formarea școlărească a monahului Eugeniu. Incontestabil, cel care i-a schimbat cursul vieții, întrezărind în tânărul seminarist de la Galați un viitor sacerdot și misionar al Bisericii lui Hristos, a fost charismaticul Mitropolit Visarion Puiu, pe atunci director al Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” din Galați.  Devenindu-i ucenic apropiat, monahul Eugeniu Laiu își va lega viața de cea a mult încercatului vlădică Visarion. Paginile cărții ne prezintă această duhovnicească întovărășire, dar și ascultările grele ce i-au fost rânduite lui Eugeniu Laiu, devenit între timp, ieromonah, stareț, arhimandrit, vicar de scaun la Bălți. Părintele Dumitru insistă asupra unui moment de referință din viața lui Eugeniu Laiu, și anume, perioada de profesorat de la Seminarul Teologic din Cernăuți, unde l-a îndrumat duhovnicește și pe tânărul botoșănean Ilie Iacob, îndemânându-l spre monahism. Povața a fost providențială căci junele seminarist s-a călugărit devenind Ioan, cunoscut nouă tuturor astăzi prin proslăvirea de care s-a bucurat în  Ceruri: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

În continuare, autorul face o pertinentă și documentată  analiză a situației eparhiei din Țara fagilor și contextul alegerii arhimandritului Eugeniu în înalta slujire arhierească insistând asupra celor două destine, care s-au reîntâlnit și care, din păcate au avut drumuri la fel de zbuciumate și nefericite. La scurt timp după hirotonia întru arhiereu viața lui Eugeniu Laiu Suceveanu fuse iremediabil tulburată  căci odată cu demiterea Mitropolitului Visarion Puiu din scaunul mitropolitan a început perioada de îndelungă suferință și umilire. Făptuitorul prezentei cărți detaliază diferitele ascultări și peregrinări pe care este nevoit a le face vlădica Eugeniu  până a ajuns din nou la „Betleemul” călugăriei sale, Mănăstirea Horaița,  reconstituind „itinerarul” umilinței și suferinței pe care episcopul le-a suportat în diferite locuri și rosturi din Biserică: stareț la Mănăstirea Neamț, conducător al Institutului Biblic din București, apoi locotenent de scaun la Buzău, Constanța, Craiova, stareț la Mănăstirea Căldărușani, profesor la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamț,  de aici, viețuitor cu domiciliul forțat la Mănăstirea Cocoșu și în cele din urmă la Mănăstirea Horaița, unde a trăit până la apusul vieții sale pământești, întâmplată la data de 1 aprilie 1967.

Ca să prezinte o situație cât mai obiectivă a realităților dramatice prin care a trecut Biserica, părintele Valenciuc apelează la informații inedite, scotocite prin arhive ori aflate de la unele persoane martore frământatei perioade. Notele de subsol, ample și lămuritoare, abundă lucrarea, confirmându-ne odată în plus că autorul este un cercetător atent și imparțial, care reușește întotdeauna să facă lumină într-o serie de chestiuni din istoria recentă a Bisericii noastre străbune. Dincolo de aceste realități eclesiastice, Dumitru Valenciuc abordează o serie de aspecte care vin să întregească tabloul social-politic al anilor grei de după război, când Biserica  românească a trebuit să  facă față atacurilor furibunde ale comuniștilor atei. Cum am mai afirmat, viața episcopului Eugeniu Laiu, așa după cum ne-o descoperă cu acuratețe și măiestrit condei părintele Valenciuc, este demnă de filele Patericului. De aceea merită știută.

Epilogul vieții pământești confirmă acest lucru:  câinele Leu, neprefăcutul prieten al vlădicului părăsit și umilit, și-a jelit stăpânul, urlând continuu. Pentru a se putea desfășura slujba înmormântării starețul mănăstirii a recurs la un gest extrem: l-a pus într-un sac ducându-l la Mănăstirea Almaș. Inexplicabil pentru unii, la finalul înmormântării, camaradul celui pogorât recent în lacomul pământ a intrat în curtea mănăstirii îndreptându-se către locul unde a fost depus bunul vlădică ca să-și înceapă lungul priveghi. Refuzând hrana, Leu s-a sfârșit la câteva zile pe  țărâna încă reavănă a proaspătului mormânt.

Lecturând prezenta carte veți descoperi, așa după cum afirmă autorul ei: „un om a lui Dumnezeu, care a ales să trăiască  în simplitatea sfântă a omului  de la țară, cu mulțumire pentru toate cele primite de la Domnul. 

Citește despre: