Biblia şi metalurgia

Puncte de vedere

Biblia şi metalurgia

    • Biblia şi metalurgia
      Biblia şi metalurgia

      Biblia şi metalurgia

Acum câteva zile am răspuns invitaţiei de a vorbi, în cadrul unei acţiuni găzduite sub egida celei de a VII-a ediţii a Euroinvent (Expoziţia Europeană a Creativităţii şi Inovării), pe marginea unei cărţi purtând un titlul care, la prima vedere, mi-a provocat mirarea: „Biblia şi metalurgia” (volumul, publicat anul acesta de Editura Hasefer din Bucureşti, se află deja la ediţia a II-a).

Există numeroase lucrări care abordează textul sacru al Scripturii din varii perspective, inclusiv din cea a economiei sau a politicii. Dar o abordare „metalurgică” părea a fi o chestiune un pic forţată, mai degrabă exotică decât utilă. Sigur, sprânceana ridicată a mirare la vederea titlului s-a asociat instantaneu cu un zâmbet ce mi-a înflorit pe buze la citirea numelui autorului: Strul Moisa. Însă, trecând peste amintirea atâtor bancuri cu Iţic şi cu Ştrul, care au descreţit frunţile multor români, aveam să constat că „Biblia şi metalurgia” nu era deloc o glumă.

Mai întâi, am aflat că Strul Moisa este o personalitate de nivel internaţional a lumii academice, deţinând, vreme de 33 de ani, funcţia de inginer-şef al Departamentului de Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii „Ben-Gurion” din Negev, Beer-Şeva; că domnia sa s-a născut şi a trăit în România pe care a părăsit-o în 1977 (dar pe care nu a scos-o niciodată de la inimă) după ce a obţinut titlul de doctor în ştiinţe tehnice. Ba, mai mult, aveam să aflu din această carte şi că legendarul nume Strul este de sorginte biblică, fiind o variantă populară a numelui Israel - nume dat de Dumnezeu patriarhului Iacob pentru că „s-a luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi a ieşit biruitor” (Cf. Facerea 32, 28).

Cartea în sine se doveşte o lectură extrem de utilă pentru cel ce ar dori să-şi lărgească cunoştinţele despre Sfânta Scriptură, în general, dar şi pentru cel ce vrea să meargă în profunzimea unor aspecte religioase, ghidat de o inedită ermeneutică biblică. În ea se regăsesc şi multe informaţii tehnice, dar şi incursiuni în sfera culturii generale. (Spre exemplu, aflăm din carte că expresia „a-şi da arama pe faţă” s-a născut odată cu primele monede falsificate, când arama era acoperită cu un strat de aur sau de argint spre a induce în eroare că ar fi din metal preţios. Acest strat se uza, în timp, lăsând să se vadă adevărata valoare a monezii, cea a cuprului, un metal inferior aurului sau argintului.) Datele concrete, cuprinse în cele 350 de pagini, se împletesc însă, în chip inedit, cu lucruri care ne relevă căutarea spirituală a omului, dorul său după Dumnezeu.

3,44% dintre versetele Bibliei conţin referinţe la metale

Autorul are curiozitatea de a inventaria în câte dintre cele 31.102 versete ale Bibliei apare menţionat cel puţin un metal. Concluzia este una interesantă şi pe care eu, personal, am găsit-o fecundă în plan teologic: în Vechiul Testament numărul unor astfel de referinţe se ridică la 3,22% din totalul versetelor Bibliei, iar în Noul Testament doar la un 0,22%; în total, 3,44% dintre versetele Bibliei conţin referinţe la unul sau la mai multe metale. Dincolo de explicaţiile – pertinente – pe care autorul le identifică (Vechiul Testament este de trei ori mai mare decât Noul Testament; cele două părţi ale Bibliei reflectă perioade diferite, în care ritmul construcţiilor a fost diferit etc.), noi am putea deduce din această simplă statistică faptul că Noul Testament aduce şi un grad mai mare de „dematerializare”. Metalul este chip al materiei concentrate, este materia prin excelenţă; cuvântul biblic, pe de altă parte, este icoană a inefabilului, acel ceva cu totul diferit de materie. În Noul Testament oamenii sunt chemaţi să se închine nu într-un templu anume (construit şi cu ajutorul metalelor), ci „în duh şi în adevăr” (Cf. Ioan 4, 23). Faptul că mai sunt, totuşi, unele referinţe la metale şi în Noul Testament îl putem interpreta prin aceea că materia încă mai joacă un rol important, deşi, mai presus de ridicarea unui locaş de cult, credinciosul este chemat acum să zidească biserica din suflet, să facă din întreg trupul său un „templu al Duhului Sfânt” (I Corinteni 6, 19).

O altă statistică interesantă este aceea care arată că în Vechiul Testament sunt menţionate şase metale: aur, argint, cupru, fier, staniu (cositor), plumb, în timp ce în Noul Testament se regăsesc doar primele patru menţionate. Interpretarea pe care eu o propun sună aşa: nu se mai regăseşte plumbul pentru că acest metal semnifică apăsarea morţii şi a iadului (numit şeol, loc în care, înainte de Învierea Domnului, mergea tot pământeanul ce „locuia întru întuneric, în latura şi în umbra morţii” – Cf. Isaia 9, 1 şi Matei 4, 16). Sau, ca să cităm pe d-l Strul Moisa: „În antichitate, metalele aveau şi o dimensiune spirituală: în timp ce plumbul reprezenta materia şi întunericul, aurul însemna spiritul, lumina, soarele” (p. 114). Nici cositorul (staniul) nu mai are ce căuta în textele noutestamentare pentru că – iarăşi speculez – acest metal e valoros prin aliajele posibile (bronzul este realizat şi din cupru aliat cu staniu). Nici plumbul, nici cositorul cred că nu mai apar menţionate în Noul Testament pentru că, prin întruparea lui Hristos, s-a adus „lumină lumii”, iadul (i.e. plumbul) s-a surpat şi, întru Domnul, s-a pecetluit pentru vecie alianţa (i.e. aliajul căutat al) dumnezeirii cu umanitatea.

De cuvântul lui Dumnezeu te poţi apropia dinspre orice zonă a cunoaşterii omeneşti

„Biblia şi metalurgia” ne furnizează şi alte informaţii pe care eu le găsesc uşor pretabile la interpretări alegorice din perspectivă creştină. Am să mai propun încă una, care vizează cazul şarpelui de aramă înălţat de Moise în pustie, simbol ce preînchipuie răstignirea lui Iisus. Doar privind la acest şarpe, iudeii muşcaţi de şerpii cei vii şi veninoşi nu doar că nu mureau, ci se şi vindecau. Materialul folosit pentru a turna acest şarpe este arama, acelaşi material folosit la templul din Ierusalim doar în zonele în care avea acces tot poporul, spre deosebire de încăperile numite sfânta şi sfânta sfintelor, accesibile doar preoţilor, respectiv marelui preot, unde se folosea aurul. Arama şarpelui înălţat de Moise ar semnifica, aşadar, universalitatea şi accesibilitatea mântuirii prin Hristos, nu doar a unor aleşi (consacraţi).

Ar mai fi multe de spus pe marginea acestei inedite apariţii editoriale, dar fiindcă am depăşit deja spaţiul editorial alocat am să concluzionez susţinând că, prin „Biblia şi metalurgia”, d-l Strul Moisa ne demonstrează faptul că de cuvântul lui Dumnezeu te poţi apropia dinspre orice zonă a cunoaşterii omeneşti şi că, indiferent de statutul profesional, orice om poate identifica un punct de contact cu Cartea Cărţilor. Sfânta Scriptură este inepuizabilă şi cu totul abordabilă, finalmente, de către om pentru că ea vorbeşte, deopotrivă, despre cer şi pământ, despre cele văzute în legătură strânsă cu cele nevăzute. Dacă ne aplecăm cu onestitate şi cu sfântă curiozitate asupra textului scripturistic, indiferent dacă vom decola de pe o anume pistă a ştiinţelor, a artelor sau a culturii, vom gusta din zborul către zările largi ale teologiei. Biblia e, din această perspectivă, minunata şansă pe care o are omul de a se ridica de la cele create la Însuşi Creatorul lor.

Citește despre: