Să te hrăneşti din vitaminele cele multe ale Sfinţilor Părinţi!

Cuvinte duhovnicești

Să te hrăneşti din vitaminele cele multe ale Sfinţilor Părinţi!

    • Să te hrăneşti din vitaminele cele multe ale Sfinţilor Părinţi!
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Scopul nostru este duhovnicesc şi trebuie ca, încet-încet, să urmăm, prin nevoinţe, petrecerea Sfinţilor. De aceea, atunci când citim, să imităm vaca ce preferă trifoiul în locul paielor uscate şi care, după ce mănâncă, rumegă mâncarea făcând în felul acesta hrana lapte.

Să nu-ţi placă numai să citeşti şi să rămâi cu admiraţia faţă de Sfinţi, deoarece aceasta o fac mirenii, care citesc cu sufletul la gură noile peripeţii ale lui Tarzan şi sunt satisfăcuţi. Scopul nostru este duhovnicesc şi trebuie ca, încet-încet, să urmăm, prin nevoinţe, petrecerea Sfinţilor. De aceea, atunci când citim, să imităm vaca ce preferă trifoiul în locul paielor uscate şi care, după ce mănâncă, rumegă mâncarea făcând în felul acesta hrana lapte.

Când spun „să-ţi rumegi studiul tău”, nu înţeleg să cercetezi coaja, precum fac de obicei unii iubitori de cuvinte, care cercetează culoarea frumoasă a cojii de portocală şi numără porii ei nedând atenţie rodului ca să se hrănească din vitaminele cele multe ale Sfinţilor Părinţi. Adică, ei nu-l cercetează pe Sfânt, viaţa sa sfântă, izbânzile şi cuvintele sale, ci la ce dată le-a spus sau dacă barba Sfântului a fost toată albă sau sură sau neagră. Acest fel de rumegare a citirii seamănă cu cel al vacii sterpe, care nu dă nici lapte, nici nu fată, ci îşi adaugă sieşi grăsime cu multe toxine sfârşind la casap.

Pe cât poţi, caută în casa ta să ai pentru citit o linişte corespunzătoare şi, dacă e cu putinţă, o cameră separată, ca să simţi atmosfera de chilie. Deoarece aceasta te va ajuta mult ca să te cunoşti pe tine însuţi şi, totodată, îţi va da puteri duhovnieşti ca să treci orice fel de greutate cu linişte, fără nervozitate.

(Cuviosul Paisie Aghioritul,  Epistole, Editura Evanghelismos, p. 25)