Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad

Episcopia Huşilor

Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad

    • Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad
      Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad

      Prezenţă arhierească la Biserica „Sfântul Ilie“ din Bârlad

Credincioşii din oraşul Bârlad au participat în număr mare luni, 21 aprilie 2014, la slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, în Biserica „Sfântul Ilie“.

Ierarhul a slujit împreună cu un sobor numeros de preoţi, răspunsurile la strană fiind oferite de corul cântăreţilor din Eparhia Huşilor. După citirea Sfintei Evanghelii, PS Corneliu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat importanţa existenţei oamenilor pe pământ, dar şi care este misiunea şi responsabilitatea acestora. „Biserica a fost arhiplină de numărul mare de credincioşi care au dorit să se roage împreună cu Preasfinţitul Corneliu. De aceea, ierarhul nostru a apreciat că oamenii au venit în număr mare la slujba Sfintei Liturghii. La final, am mulţumit Preasfinţiei Sale pentru că a poposit în mijlocul bârlădenilor pentru a înălţa rugăciuni către Tronul Preasfintei Treimi“, a relatat pr. paroh Vasile Lăiu, care este şi protopop al Protopopiatului Bârlad.