Ap. Evrei 2, 2-10

Ap. Evrei 2, 2-10

Fraţilor, de vreme ce s-a adeverit cuvântul grăit prin îngeri şi orice călcare de poruncă şi orice neascultare şi-au primit dreapta răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire care, luând obârşie din propovăduirea Domnului, ne-a fost adeverită de cei ce au ascultat-o, împreună mărturisind şi Dumnezeu cu semne şi cu minuni şi cu multe feluri de puteri şi cu darurile Duhului Sfânt, împărţite după a Sa voinţă? Pentru că nu îngerilor a supus Dumnezeu lumea viitoare, despre care vorbim. Iar cineva a mărturisit undeva, zicând: «Ce este omul, că-l pomeneşti pe el, sau fiul omului, că-l cercetezi pe el? L-ai micşorat pe el cu puţin faţă de îngeri; cu slavă şi cu cinste l-ai încununat şi l-ai pus peste lucrurile mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui». Dar prin faptul că a supus lui toate (înţelegem) că nimic nu i-a lăsat nesupus. Acum, însă, încă nu vedem cum că toate i-au fost supuse. Ci, pe Cel micşorat cu puţin faţă de îngeri, pe Iisus, îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste, din pricina morţii pe care a suferit-o, astfel că, prin harul lui Dumnezeu, El a gustat moartea pentru fiecare om; pentru că, ducând pe mulţi fii la slavă, I se cădea Aceluia, pentru Care sunt toate şi prin Care sunt toate, ca să desăvârşească prin pătimire pe începătorul mântuirii lor.

Acatistele lunii Aprilie

Calendar ortodox
19 Aprilie

(Denia Acatistului Bunei Vestiri)