Tură fotografică la Probota şi Pocrov

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Tură fotografică la Probota şi Pocrov

    • Tură fotografică la Probota şi Pocrov
      Tură fotografică la Probota şi Pocrov

      Tură fotografică la Probota şi Pocrov

Cinci membri ai Clubului Fotografilor Iaşi au participat în ziua de sâmbătă, 21 ianuarie 2017, la o tură foto la Mănăstirea Probota şi la Schitul Pocrov al Mănăstirii Neamţ. Activitatea face parte dintr-un proiect mai amplu, prin intermediul căruia fotografii ieşeni doresc să promoveze, cu ajutorul imaginii, aşezările monahale mai puţin cunoscute din Moldova şi Bucovina. 

Primul obiectiv a fost acela de a fotografia una dintre cele mai vechi mănăstiri din judeţul Suceava, aflată la Probota. Ghidul fotografilor de la Iaşi a fost maica Iustina, care, cu binecuvântarea stavroforei Marina Ţurcanu, stareţa mănăstirii, a oferit detalii despre Mănăstirea Probota şi a permis fotografierea interiorului şi exteriorului locaşului. A urmat deplasarea către Schitul Pocrov din judeţul Neamţ, unde au fost surprinse cadre inedite înainte de apusul soarelui. Prin amabilitatea ieromonahului Ambrozie Ghinescu, egumenul schitului, pelerinii au primit o masă caldă. 

Citește despre: