Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona: „Occidentul a uitat tragedia din Irak”

Religia în lume

Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona: „Occidentul a uitat tragedia din Irak”

    • Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona: „Occidentul a uitat tragedia din Irak”
      Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona: „Occidentul a uitat tragedia din Irak”

      Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona: „Occidentul a uitat tragedia din Irak”

Începând cu anul 2008, creștinii au fost supuși unei campanii violente, cu scopul de a-și părăsi orașele și satele. Astfel, la Mosul, oraș locuit înainte de anul 2008 în majoritate de către creștini, 250.000 dintre ei au luat deja calea exilului către Siria și mai mult de o mie au murit apărând bisericile în care își desfășurau cultul liturgic.

Creştină încă de la începuturi, urmașă a apostolilor Adai și Maris, Biserica creștină din Irak este una mărturisitoare. Aproximativ un  milion de creştini caldeeni, siro-iacobiți, ortodocși și romano-catolici alcătuiesc, la un loc, trupul mistic al Mântuitorului Iisus Hristos. Greutățile prin care au trecut aceste comunități sunt cauzate de noul regim politic, instaurat după căderea regimului Hussein. Deși guvernul oferă libertate religioasă, creștinii sunt prigoniți de către grupuri fundamentaliste, fanatice, care doresc instaurarea legii Sharia și în Irak – o lege care are ca prim articol „Islam sau moarte”.

Începând cu anul 2008, creștinii au fost supuși unei campanii violente, cu scopul de a-și părăsi orașele și satele. Astfel, la Mosul, oraș locuit înainte de anul 2008 în majoritate de către creștini, 250.000 dintre ei au luat deja calea exilului către Siria și mai mult de o mie au murit apărând bisericile în care își desfășurau cultul liturgic. Occidentul a reacționat pe moment, promițând o implicare în apărarea drepturilor creștinilor din Irak.

Au trecut șase ani de atunci, iar situația nu s-a îmbunătățit.  Această stare de fapt a fost expusă și de către Arhiepiscopul Shimoun Emil Nona într-un comunicat de presă postat pe Asia News.net: „Suntem încrezători că Biserica din întreaga lume se va ruga pentru noi, cei din Irak, dar Occidentul și guvernele sale par să fi  uitat  tragedia poporului meu. Nimeni nu mai vorbește despre noi, deși în ultimii ani Dieceza de Mosul a deplâns moartea violentă a unui episcop, Faraj Rahho, asasinat în timpul unui botez! Nicio agenție de presă nu a preluat știrea, au fost mult mai interesante alte subiecte! În ultimele zile, un grup de militanți au lansat un atac asupra unui post militar din satul Ayn al-Jahish, nu departe de oraș, un alt bastion islamist în nordul Irakului, omorând mai mult de 20 de soldați. Asasinatele se succed aproape zilnic și, la toate, comunitatea se strânge sa vadă cum poate să ajute! Ne ajutăm singuri dacă frații din Occident ne-au uitat!”.

Citește despre: