Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu

Locuri de pelerinaj

Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu

    • Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu
      Mănăstirea Paleokastritsa – Corfu / Foto: pr. Silviu Cluci

Pitoreasca mănăstire închinată Maicii Domnului se află pe coasta de vest a insulei Corfu, oferind o privelişte deschisă asupra mării. Numele Paleokastritisa provine de la turnul natural folosit drept bastion al regiunii de către garda franceză (1797-1799 şi 1807-1814).

Mănăstirea a fost construită în anul 1225, în urma unei minuni a Maicii Domnului. Tradiţia spune că piraţii saracini au intrat cu corabia lor în golf, ca să jefuiască mănăstirea. De îndată ce i-a văzut, stareţul a intrat în biserică şi s-a rugat Maicii Domnului. Când a ieşit din biserică, minunea se înfăptuise deja: piraţii şi corabia lor se preschimbaseră în stâncă. Până astăzi, insuliţa din apropierea mănăstirii poartă numele de „corabia pietrificată a lui Ulise”.

Mănăstirea a avut o istorie zbuciumată, mărturie fiind un tun cu stema Romanovilor; ruşii au fost prezenţi în Insula Corfu pentru scurt timp, în anul 1799. În timpul ocupaţiei britanice, în secolul XIX, mănăstirea a fost transformată în spital militar. În timpul celui de al Doilea Război Mondial, italienii au instalat aici un punct de control militar, iar germanii au transformat chiliile în magazii.

Biserica centrală

Biserica, ridicată în secolul XVIII, se află chiar în mijlocul complexului alcătuit din curţi, chilii, galerii, presele pentru obţinerea uleiului de măsline şi spaţiile pentru depozitare. Biserica pe care o vedem astăzi a fost construită în secolele XVIII-XIX. Biserica este alcătuită dintr-o singură navă. În centrul bolţii este ilustrat arborele vieţii, sculptat în lemn, un element arhitectural unic. În biserică sunt aşezate spre închinare numeroase icoane valoroase, mai ales în stil cretan, care datează din secolele XV-XVIII. Clopotniţa este ataşată la colţul nord-estic al bisericii.

Tezaurul

Mănăstirea are un mic muzeu cu icoane bizantine şi post-bizantine, cărţi de cult, sfinte vase, veşminte şi o scoică uriaşă. Exponatele principale sunt icoana Adormirii Maicii Domnului, placată cu argint şi Evangheliile legate în argint şi împodobite cu pietre preţioase.

Mănăstirea este deschisă zilnic între orele 7.30-13.00 şi 15.00-18.00.

Date de contact

Adresă: Palaiokastritsa 490 83, Grecia

Telefon: (+30) 2662 041 210

Program: zilnic între orele 7.00-13.00 și 15.00-20.00

(Foto) Mănăstirea Maicii Domnului din localitatea Paleokastritsa, Insula Corfu – Grecia