Iaşi: nori răzleţi nori răzleţi, 23°C

Joi, 13 Octombrie 2005

Prea Fericitul Părinte Patriarh este la Iaşi (2005)

Prea Fericitul Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va primi, astăzi, în jurul orei 11.00, titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Universităţii “Al. I. Cuza” din Iaşi.

Dumitru Oprea a arătat că membrii Senatului au considerat că este normal să acorde acest titlu unei personalităţi care a făcut foarte multe pentru Iaşul cultural şi religios. Din comisia de acordare a titlului face parte, ca preşedinte, rectorul Dumitru Oprea, alături de Înalt Prea Sfinţia Sa Daniel, pr. prof. Gheorghe Popa, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă, Ştefan Afloroaei, decanul Facultăţii de Filosofie şi Emil Dumea, decanul Facultăţii de Teologie Romano-Catolică.
Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a fost Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei în perioada 1977-1986, iar din 1986 a devenit Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Până în 1990, când Mitropolit al Moldovei a devenit I.P.S. Daniel, Pre Fericirea Sa a suplinit şi această funcţie.

P.F. Părinte Teoctist a sprijinit restaurarea Catedralei mitropolitane

Arhim. Timotei Aioanei, exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, a vorbit despre arhipăstorirea Prea Fericitului Părinte Patriarh ca Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. “În timpul arhipăstoririi sale a fost restaurată Catedrala Veche, s-a pregă-tit pentru pictură, iar astăzi această biserică deţine una dintre cele mai frumoase picturi bizantine. Apoi Catedrala Mare a fost consolidată, văruită în exterior, s-a spălat pictura în biserică de o echipă de peste 30 de pictori printre care părintele Sofian Boghiu,  s-a realizat mozaicul de la intrare etc. Palatul mitropohtan, de asemenea, a fost reparat. S-au consolidat nenumărate biserici din Mitropolia Moldovei şi Sucevei de atunci, a continuat şi s-au intensificat lucrările de reparare a mănăstirilor din eparhie, începute de prede-cesorul Iustin Moisescu, mănăstiri ca Neamţ, Secu, Sihăstria, Bistriţa, Horaiţa, Gorovei, Putna unde a construit un adevărat palat, "Sf. Ioan Cel Nou de la Suceava", Vorona care este ctitoria de suflet a Prea Fericirii Sale, Mănăstirea Cetăţuia etc.".

În timpul său au fost primiţi în mănăstiri călugări şi călugăriţe

Părintele Timotei a amintit despre faptul că şi multe biserici de parohie au fost renovate în timpul arhipăstoririi Prea Fericirii Sale, printre care menţionăm Biserica Bărboi din laşi, la care au fost efectuate reparaţii capitale, dar şi construcţia bisericii din satul natal Filipeşti. „În timpul în care a fost Mitropolit au fost primiţi mulţi călugări şi călugăriţe în mănăstiri. În condiţii de cenzură, au fost tipărite la Mănăstirea Neamţ cărţi despre mari ierarhi, cum ar fi Iacob Putneanul, o parte din cărţile părintelui Cleopa, monografii ale mai multor mănăstiri şi materiale de trebuinţă etc. Foarte important este faptul că Mitropolia s-a bucurat în timpul acesta de vizite ale marilor ierarhi cum ar fi cea a Patriarhului Diodor al Ierusalimului sau a Patriarhului Pimen al Moscovei şi al întregii Rusii, prima de acest fel la Iaşi. O vizită istorică, şi pot fi spuse încă multe", a mai adăugat pr. Timotei.
De o grijă deosebită a Prea Fericirii Sale s-a bucurat în acele vremuri Seminarul „Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ, singura şcoală de Teologie.
La ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa Prea Fericitului Teoctist, va participa delegaţia de ierarhi greci care au însoţit moaştele Sfântului Apostol Pavel, condusă de Eminenţa Sa Mitropolitul Panteleimon Kalapakidis.
(Oana Rusu şi Narcisa Balaban - Ziarul Lumina, 13 octombrie 2005)

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Cele mai citite

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu