Iaşi: nori răzleţi nori răzleţi, 23°C

Miercuri, 13 Octombrie 2010

„Duhovnicul meu m-a îndemnat să vin la Iaşi pentru a cere mijlocire Sfintei Parascheva“ (2010)

Credincioşii veniţi la hramul Sfintei Parascheva au participat luni seara la Privegherea închinată Acoperământului Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Ieri-dimineaţă, slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de IPS Pimen şi de PS Calinic Botoşăneanul.

La Catedrala mitropolitană din Iaşi a avut loc luni seara, 11 octombrie 2010, Privegherea închinată Acoperământului Maicii Domnului şi sfinţilor pomeniţi pe 12 octombrie în calendarul Bisericii noastre. Slujba a fost oficiată de pr. Vilie Doroşincă, protopop al Protopopiatului Iaşi 2, alături de un sobor de preoţi (din Protopopiatele Iaşi 1 şi Iaşi 2) şi diaconi. Răspunsurile la strană au fost date de Corul "Byzantion" din Iaşi, dirijat de prep. univ. Adrian Sîrbu. La această slujbă au participat sute de pelerini care s-au închinat moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva şi ale Sfântului Maxim Mărturisitorul. "Duhovnicul meu, părintele Arsenie Papacioc, mi-a arătat calea cea adevărată şi m-a îndemnat să vin la Iaşi pentru a cere mijlocire Sfintei Parascheva înaintea lui Dumnezeu. Prima dată am venit la Sfânta Parascheva în anul 1995, iar de atunci pot spune că am devenit un ortodox practicant. După ce am descoperit adevărata credinţă pot spune că am înviat", ne-a spus Ioan Petrescu din Constanţa. "Am avut o călătorie binecuvântată în tren mai ales că toată lumea spunea: "Mergem la Sfânta Parascheva". Mă simt bine când ajung la Sfânta. Am venit să mă rog pentru binele poporului, pentru toată lumea. Îmi doresc ca tinerii să aibă un viitor în ţară şi să nu mai plece în străinătate. După ce mă voi închina sfintelor moaşte voi merge în Catedrală, iar mâine voi merge să vizitez mănăstirile şi bisericile din Iaşi. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că am putut să ajung. Nu simt oboseala deloc şi nu mai am griji pentru că sunt mulţumită sufleteşte. Hotărârea de a veni la Iaşi am luat-o pe ultima sută de metri, cu toate că posibilităţile materiale sunt mici", a mărturisit Maria Ionaşcu din localitatea Satu-Nou, judeţul Constanţa.

"Cât de mică ar fi fapta de milostenie, Dumnezeu o primeşte şi ne răsplăteşte"

Programul liturgic de la Catedrala mitropolitană din Iaşi a continuat ieri-dimineaţă (12 octombrie 2010) cu slujba Sfintei Liturghii săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, şi de PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Pimen a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre milostenie, pornind de la exemplul Sfintei Parascheva. "La sfârşitul veacurilor, la Înfricoşătoarea Judecată vom fi întrebaţi despre faptele de milostenie pe care le-am săvârşit în viaţa pământească. Cei săraci, cei aflaţi în necazuri sau cei însetaţi sunt numiţi de Mântuitorul Hristos "fraţi preamici". Dacă îi ajutăm pe aceşti fraţi, pe Mântuitorul îl ajutăm pentru că ei se roagă la Dumnezeu. Cât de mică ar fi fapta de milostenie, Dumnezeu o primeşte şi ne răsplăteşte. Milostenia ne face să fim cu adevărat următori ai Mântuitorului Hristos. Milostenia biruieşte în faţa judecăţii şi acoperă mulţime de păcate. Sf. Parascheva a înţeles ce înseamnă fapta de milostenie. Trebuie să ne rugăm neîncetat, trebuie să postim pentru că postul este o jertfă adusă lui Dumnezeu, care ne ajută să fim ordonaţi în viaţă", a spus IPS Pimen. (C. Ciofu)

Află cum poți prelua titlurile din Doxologia
în saitul sau blogul personal!
Cele mai citite

Publică un comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public.
  • Adresele de situri web şi adresele de e-mail se transformă automat în linkuri.
  • Allowed HTML tags: <a> <em> <strong> <cite> <code> <ul> <ol> <li> <dl> <dt> <dd> <p> <br> </ br> </br> <img> <img /> <div><span> <!--pagebreak--><b> <i><iframe>
  • Liniile şi paragrafele sunt rupte automat.
  • Use to create page breaks.

Mai multe informaţii despre opţiunile de filtrare

Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. [mai mult] Întrucât ne dorim ca secţiunea de comentarii să fie atât un spaţiu de comunicare între cititori, pornind de la subiectul articolului, cât şi o modalitate prin care cititorii avizaţi pot aduce chiar contribuţii la articol, vă rugăm să comentaţi întotdeauna strict la obiect. Orice deviere de la subiect, limbajul agresiv, atacurile la persoana autorului (autorilor) materialului, afişarea de anunţuri publicitare, precum şi jignirile, trivialităţile ori injuriile aduse celorlalţi cititori care au scris un comentariu va conduce la cenzurarea comentariului sau chiar interzicerea definitivă a dreptului de a mai posta, prin blocarea IP-ului folosit. De asemenea, doxologia.ro nu răspunde şi nu girează în niciun fel opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revenind în totalitate autorului. [mai putin]
Image CAPTCHA
Introdu caracterele din imaginea de mai sus.
Citeşte mai târziu