„După opt radiografii care confirmau că am TBC, am fost vindecată într-o singură zi de Sfânta Parascheva”

Minuni - Vindecări - Vedenii

„După opt radiografii care confirmau că am TBC, am fost vindecată într-o singură zi de Sfânta Parascheva”

    • „După opt radiografii care confirmau că am TBC, am fost vindecată într-o singură zi de Sfânta Parascheva”
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

În ziua internării în sanatoriul pentru tuberculoși, am alergat la Mitropolie, am căzut lângă racla Sfintei Parascheva, implorându-i ajutorul şi rugându-l pe duhovnic să stăruie în rugăciune pentru sănătatea mea. Ajunsă în cabinetul doctoriţei, Dumnezeu mi-a dat în gând do­rinţa de a solicita o nouă radiografie, deși aveam deja o serie de opt radiografii care arătau clar că aveam TBC. 

În 1997, în urma unei radiografii pulmonare, mi s-a pus diag­nosticul de TBC, fiind trimisă la Policlinica de Pneumoftiziologie din Iaşi, pentru investigaţii amănunţite. În aceeaşi zi, după altă radiografie, mi s-a interzis prezentarea la serviciu, mai ales că lucram în învăţământ şi afecţiunea respectivă constituia un pericol pentru copii.

Mi s-a prescris tratament cu antibiotice. A urmat o perioadă de două luni de calvar: opt radiografii pulmonare, recoltare a nume­roase probe de spută, iar rezultatele erau descurajante. Dacă se confirma diagnosticul, eram obligată să-mi părăsesc familia, serviciul şi să fiu internată pentru o perioadă îndelungă în sanatoriu.

Am venit lângă racla Cuvioasei Parascheva cu un munte de la­crimi şi rugăminţi, am luat legătura cu duhovnicul, m-am spovedit şi împărtăşit în aceste două luni de şapte ori. Deşi starea mea de sănă­tate era bună, radiografiile confirmau existenţa tuberculozei, lucru pentru care mi s-a interzis revenirea printre copii.

În ziua internării în sanatoriu, am alergat la Mitropolie, am căzut lângă racla Sfintei, implorându-i ajutorul şi rugându-l pe duhovnic să stăruie în rugăciune pentru sănătatea mea.

Ajunsă în cabinetul doctoriţei, Dumnezeu mi-a dat în gând do­rinţa de a solicita o nouă radiografie. Surprinsă de această cerere, doctoriţa a acceptat, apoi a privit lung noua radiografie, s-a uitat spe­riată şi a exclamat: „Eşti sănătoasă, nu ai nimic! Dacă te internam, te băgam în mormânt!”. Menţionez că doctorița a spus asta pentru că aveam și nişte probleme hepatice, iar tratamentul cu tuberculostatice m-ar fi distrus.

Surprinsă şi entuziasmată, am obţinut adeverinţă de reintegrare în colectivitate. Primul gând mi-a îndreptat paşii spre racla Sfintei Parascheva, spre a-i mulţumi pentru minunea petrecută. La Mitropolie, „oamenii se uitau şi nu înţelegeau motivul lacrimilor”, iar duhovnicul s-a mirat şi s-a bucurat că doar după două ore s-a întors aici un „om fericit”.

În cele două luni de „zbucium şi durere sufletească”, m-am rugat mai mult ca oricând la Dumnezeu, implorând mijlocirea Cuvioasei Parascheva. De asemenea, „izbăvirea într-un chip atât de minunat” m-a convins că, prin această încercare, Dumnezeu m-a îndemnat să alerg la ajutorul Sfintei şi să găsesc adevărata cale în viaţă.

Semnificativ este faptul că viaţa mea a urmat un alt curs, unul deosebit: prin nebănuitele rânduieli dumnezeieşti, acum sunt închinoviată într-o mănăstire din Moldova. (Z.D.)

(Binefacerile Sfintei Cuvioase Parascheva. Mărturii ale închinătorilor, Editura Doxologia, 2011)