IPS Ioan: "Mă rog Bunului Dumnezeu să răsplătească osteneala pelerinilor"

Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva

IPS Ioan: "Mă rog Bunului Dumnezeu să răsplătească osteneala pelerinilor"

    • IPS Ioan: "Mă rog Bunului Dumnezeu să răsplătească osteneala pelerinilor"
      Foto: Constantin Ciofu

      Foto: Constantin Ciofu

Înalt Preasfinţitul Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a făcut parte din soborul ierarhilor care au slujit în ziua pomenirii Sfintei Parascheva la Iaşi.

Ierarhul a menţionat că Sfânta Parascheva îşi întinde mâna ei către pelerini care o cinstesc, prin puterea harului lui Dumnezeu sălăşluită în sfintele ei moaşte. "Sfinţii, prin viaţa lor cuceresc spaţii care sunt mai profunde. Dumnezeu să ocrotească viaţa pelerinilor. Dacă noi facem un pas către Dumnezeu, El va face infiniţi paşi spre noi. Spuneam credincioşilor dintr-o parohie: «Dumnezeu să vă răsplătească paşii pe care i-aţi făcut de la casele voastre până la biserică. Să ştiţi că Hristos a făcut drumul din cer până în parohia voastră». Iată cât de mult aleargă Dumnezeu. Mă rog Bunului Dumnezeu să răsplătească osteneala pelerinilor. Sunt încredinţat că sfinţii Parascheva şi Simeon vor duce rugăciunile pelerinilor înaintea tronului Prasfintei Treimi - Dumnezeu. Ce lucru mare este ca numele celor care îi cinstesc pe sfinţi să fie rostit în cer", a mărtirisit IPS Ioan.