Am văzut acolo bărbaţi trăind în ascultare de vreo cincizeci de ani. Pe aceştia i-am rugat să mă înveţe ce mângâieri au aflat din atâta osteneală. Unii dintre ei spuneau că au aflat adâncul (abisul) smereniei, prin care alungă de la ei tot războiul. Alţii spuneau că au dobândit desăvârşita nesimţire şi lipsa de durere la bârfeli şi sudalme. Am văzut pe alţii din acei pururea pomeniţi veniţi acolo în cărunteţe şi cu chip îngeresc după dobândirea nerăutăţii şi a simplităţii celei duhovniceşti şi întărite cu voinţa; n-am văzut vreunul fără judecată şi neînţelept, ca bătrânii din lume pe care oamenii sunt obişnuiţi să-i socotească smintiţi. Ci pe toţi, blânzi în cele din afară, luminoşi, neprefăcuţi şi nemeşteşugiţi, fără nimic plăsmuit, nici în cuvânt, nici în purtări, lucru care nu se află la mulţi; iar în cele dinăuntru respirând cu sufletul pe Dumnezeu şi privind pe întâistătătorul ca nişte copii nevinovaţi şi având ochiul minţii îndrăzneţ şi tare faţă de draci şi de patimi.

(Sfântul Ioan Scărarul, Filocalia 9)