Trupul poftește împotriva duhului și duhul împotriva trupului. Este o luptă surdă între amândouă, fiecare voind să biruiască pe cealaltă și să atragă stăpânirea la sine. Aceasta se numește dezbinare, răzvrătire, pornire, împerechere și lupta celor două părți din noi. Prin ea se împarte sufletul când mintea se apleacă spre vreun lucru al patimii omenești.

Până ce ne împărțim între gândurile nestatornice și legea trupului stăpânește în noi, și e susținută de noi, suntem sfâșiați în multe părți și depărtați de la unitatea dumnezeiască, nefiind îmbobățiți de ea. Dar când muritorul acesta se va înghiți de către puterea unificatoare și mai presus de fire a negrijii, și mintea va ajunge a ei însăși, luminată de razele și înțelesurile dătătoare de înțelepciune, sufletul adunându-se în chip dumnezeiesc într-o unitate se va face unul în loc de multe părți dezbinate; și, adunându-se în unitatea dumnezeiască, va fi unit în simplitate asemenea lui Dumnezeu. Aceasta este reîntoarcerea sufletului la starea străveche și reînnoirea noastră spre ceea ce e mai bun.

(Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, în Filocalia VI, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 271)